Încă o mare doamnă a teatrului NE PĂRĂSEȘTE! Carmen Tănase şi-a anunţat PLECAREA … Fanii, în LACRIMI!

Carmen Tănase este una dintre cele mai iubite actrițe din România!

De curând, marea actriță a fost invitată în cadrul emisiunii „Antitalent”, prezentată de Dan Bittman. Ea a povestit, printre altele, că își dorește să se mute în California.

Celebra actriţă a fost directă şi nu a ezitat să spună adevărul despre planurile de viitor, care par a fi unele uluitoare.

De asemenea, călătoriile se numără printre plăcerile actriţei, mai puţin atunci când vine vorba de făcutul bagajelor.

„Îmi place să călătoresc, nu-mi place să îmi fac bagajele. Dacă mi-ar putea face cineva bagajele, aş pleca oricând.

Urmează intrebarea vei pleca de tot? Plec de tot. Probabil în America. Acum în nişte ani, în maximum 5 ani.”, susţine Carmen Tănase.

„Flăcărica”, aşa cum este strigată pe stradă în viaţa de zi cu zi prin intermediul personajului care a consacrat-o, nu numai că îşi doreşte să plece, ci vrea să şi ia după ea şi toate animalele pe care le are în prezent, fiind convisă de faptul că în străinătate va fi mult mai bine.

„Da, iau şi animalele cu mine. Costă foarte mult, dar le iau cu mine.”, declară actriţa

DISTRIBUIE PE: