Ninsori abundente în Alpi. Viscol şi strat de zăpadă consistent

În următorul interval, o masă de aer de origine arctică va aborda vestul şi centrul continentului. Contastul termic va determina şi producerea unor furtuni cu potenţial sever în tări precum:  Franţa, Italia, sudul Germaniei, Austria, vestul Ungariei, Slovenia, Croaţia, Slovacia.

Meteoalarm.eu (25 -26 septembrie) |Cod roşu de ploi în Germania, cod portocaliu de ninsori în Elveţia (zona alpină); cod portocaliu de ploi şi vijelii în Italia, Croaţia, Slovenia, Ungaria.

Vor fi ploi, şi sub formã de aversã, local însemnate cantitativ şi pe arii restrânse însoţite de descãrcãri electrice. Izolat va cãdea grindinã.

În Munţii Alpi şi Pirinei, precipitaţiile vor fi şi sub formã de lapoviţã şi ninsoare, unde la înălţimi se va depune şi un strat consistent de zăpadă.

Model de prognoză GFS – strat de zăpadă | wxcharts.com

Model de prognoză ICON-EU – strat de zăpadă | wxcharts.com

Vântul va avea intensificãri în regiunile vestice şi sudice, unde vitezele vor depãşi izolat 90…100 km/h, şi local în rest.

Temperaturile vor marca o scãdere faţã de ziua precedentã în vestul, sudul, centrul şi nordul Europei, iar în rest, nu se vor modifica semnificativ.

DISTRIBUIE PE: