Ionuţ Dolănescu, decizie radicală..Viaţa i se va schimba total. Nu mai e cale de întoarcere

În România, cazurile de infectare cu COVID-19 cresc de la o zi la alta așa că Ionuț Dolănescu a luat o decizie radicală. Artistul vrea să se mute cu familia în America.

Ionuț Dolănescu nu vrea sub nicio formă să prindă un nou lockdown în România, așa că a decis să plece în America. Nu singur, ci împreună cu soția și cei trei copii ai lor.

Artistul a luat deja legături cu niște amici, care i-au dezvăluit că autoritățile din America nu au impus măsuri atât de dure acolo.

“Decizia mea este aproape luată. Dacă ne aşteaptă o nouă perioadă de stat în casă, atunci îmi iau soţia şi copiii şi mă întorc în Statele Unite. Voi îmbina utilul cu plăcutul, fiindcă oricum am acolo nişte proprietăţi de a căror stare de lucru trebuie să mă mai interesez şi eu.

Am vorbit deja cu nişte amici de acolo şi situaţia e mult mai relaxată. Inclusiv autorităţile par ceva mai relaxate, dar şi oamenii, în general. Am o casă în oraşul Orlando, dar şi alte proprietăţi. Iar Disneyland e destul de aproape, ca şi alte zone turistice, aşa că copiii nu vor duce lipsă nici de distracţie, nici de şcoală!”, a declarat Ionuţ Dolănescu pentru Impact.ro.

Și Maria Ciobanu se gândește serios să se întoarcă în America. Artistul a dezvăluit că astfel va fi mai aproape de mama, dar și de sora lui:

“Aş fi doar la şase ore de zbor şi de mama, şi de sora mea, aşa că totul pare să încline balanţa spre această variantă. Mai ales că mama urmează să se întoarcă, undeva la începutul lunii octombrie şi ea în Statele Unite ale Americii, fiindcă clima de acolo e mult mai potrivită pentru ea”, a mai spus Ionuț Dolănescu.

DISTRIBUIE PE: