Cu ce s-au îmbrăcat soacra mică și soacra mare la cununia civilă a lui Ianis Hagi. Au făcut senzație alături de soții lor

Într-o zi de Crăciun plină de bucurie și emoție, Ianis Hagi și Elena Tănase au ales să își unească destinele într-o ceremonie de

cununie desfășurată la Fratelli, un renumit local de lux din București. Evenimentul a adus împreună familii și prieteni, marcând

astfel una dintre cele mai speciale zile din viața celor doi îndrăgostiți.

De departe cel mai emoționat a fost însuși „Regele” Gică Hagi, care a demonstrat încă o dată că poate da un exemplu foarte mare

de stil și rafinament. Nici socrul mic nu s-a lăsat mai prejos, iar cele două soacre au strălucit în fața invitaților.

Cum s-a îmbrăcat soacra mare la cununia civilă a lui Ianis Hagi

Gică Hagi, legendă a fotbalului românesc și tatăl mirelui, a fost una dintre prezențele marcante ale serii. Într-un gest de

eleganță și emoție, fostul mare fotbalist a pășit în localul de lux îmbrăcat într-un costum elegant, avându-l alături pe celălalt

om important din viața sa, soția Marilena. Cu zâmbetul pe buze și privirea plină de mândrie, Gică Hagi a transmis emoția unei

Marilena Hagi a strălucit la propriu în ziua cea mare a fiului său. Acesta a optat pentru o rochie argintie, semitransparentă,

care i-a pus foarte bine talia în evidență. De asemenea, a ales și o pereche argintie de sandale cu bretele și toc, ce a

completat perfect ținuta.

Ce ținută a îmbrăcat soacra mică

La rândul său, Dimciu Palavoti Tănase, tatăl Elenei Tănase, a fost prezent la eveniment, alături de Gică și Marilena Hagi.

Cunoscut om de afaceri, el a dorit să transmită un mesaj emoționant celor doi proaspeți soți, exprimându-și bucuria pentru unirea

lor și urările de fericire pe care le-a transmis în această zi deosebită. Mesajul său a fost plin de căldură și generozitate,

reflectând bucuria sărbătorii Crăciunului și a uniunii celor doi tineri îndrăgostiți.

Soacra mică a ales să se asorteze cu fiica sa, alegând o rochie roșie, lungă până în pământ, dar cu un decolteu în V. Naturalețea

este cuvântul care o descrie foarte bine pe mama miresei, care nu pare că a petrecut prea mult timp la make-up.

DISTRIBUIE PE: