Cozonac pufos (cu nuci, migdale și stafide) – Un deliciu pentru Sărbători (și nu numai)

Cozonac pufos, cu nuci, migdale și stafide – un deliciu aspectuos

O variantă de cozonac cu un aspect deosebit și cu textură pufoasă și aromată.

Ingrediente necesare:

  • 340 g făină
  • 12 g drojdie proaspătă
  • 100 ml lapte
  • 100 g zahăr
  • Un praf de sare
  • 50 g unt, la temperatura camerei
  • 30 g ulei rafinat de floarea soarelui
  • 1 ou
  • 1 gălbenuș de ou
  • 80 g stafide
  • 1 linguriță zahăr vanilat
  • 20 g migdale + zahăr, deasupra
  • 1 ou, pentru uns
  • Tavă rotundă de 22cm

Rețeta în imagini (vezi mai jos instrucțiunile)

Mod de preparare:

Într-un bol micuț, punem laptele cald, zahărul și drojdia și 1,5 linguri de făină, amestecăm cu telul și lăsăm deoparte timp de 20 de minute.

Separat, punem un ou și un gălbenuș într-un bol, punem zahărul rămas, un praf de sare și zahărul vanilat. Punem și drojdia cu lapte și amestecăm bine cu un tel.

Într-un bol adânc, punem făina, lăsând o adâncitură în mijloc unde turnăm compoziția anterioară.

Amestecăm mai întâi cu lingura, adăugăm untul moale și frământăm cu mâinile.

După ce încorporăm bine untul, turnăm și uleiul, treptat, frământăm până aluatul absoarbe de tot uleiul și devine omogen. Batem aluatul de pereții bolului, ridicându-l ușor – în acest fel vom obține un aluat aerat, elastic și omogen. Modelăm apoi aluatul într-o bilă.

Transferăm bila într-un bol adânc uns cu ulei, acoperim cu folie și lăsăm la dospit 2 ore. Opărim stafidele cu apă clocotită timp de 15 minute, le spălăm bine și le întindem apoi pe un prosop de hârtie.

După cele 2 ore, scoatem aluatul din bol și mai frământăm un pic. Îl împărțim în 2 părți: 1/3 și 2/3.

Împărțim apoi fiecare în alte 3 bucăți, de data asta egale.

Modelăm biluțe, le acoperim cu folie și lăsăm deoparte 10 minute. Întindem fiecare bucată mai mare în formă ovală mai lungă. Presărăm stafidele, rulăm și lipim cusătura și capetele. Punem deoparte.

Procedăm la fel și cu celelalte două bile mai mari de aluat, după care rulăm pe suprafața de lucru, fiecare până la lungimea maximă.

Împletim cele 3 rulouri lungi. Aranjăm în tavă, de-a lungul pereților. Procedăm la fel și cu bilele mai mici de aluat, așezăm împletitura în centrul tăvii.

Acoperim tava cu folie și lăsăm deoparte timp de o oră jumătate.

Între timp, opărim migdalele în apă fierbinte timp de 10 minute, apoi spălăm și decojim. Punem pe un prosop de hârtie, le tăiem în bucățele.

După ce cozonacul va crește, îl ungem cu un ou bătut, presărăm cu zahăr și cu bucățelele de migdale.

Preîncălzim cuptorul la 180 de grade Celsius și coacem cozonacul 35-40 de minute, depinde de cuptor.

Verificăm dacă este gata cu o scobitoare.

Scoatem tava din cuptor, lăsăm cozonacul să se răcească în tavă câteva minute apoi îl separăm de pereții tăvii cu un cuțit ascuțit și îl scoatem din tavă pe un grătar, lăsându-l să se răcească complet.

Poftă bună!

DISTRIBUIE PE: