Vor Fi Tăiate Aceste Pensii Începând Cu 20 Iulie! Cine Sunt Cei Afectați

Acești pensionari sunt pe cale să primească mai puțini bani în conturi începând cu data de 20 iulie. Iată care este decizia și cine sunt seniorii vizați

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a susținut că vrea o lege egală pentru toate categoriile de pensionari. Așadar, până pe data de 20 iulie, oficialul trebuie să prezinte coaliției proiectul pentru impozitarea acestor pensii speciale, potrivit capital.ro.

Proiectul lui Adrian Câciu, dezaprobat de premierul Ciucă

Conform sursei citate, ministrul Adrian Câciu își dorește supraimpozitarea pensiilor speciale pentru toate categoriile de pensionari, însă Nicolae Ciucă nu este de acord.

Premierul ar vrea să fie exceptați de la această impozitare categoriile militare, mai exact foştii angajaţi ai MAI, SRI şi MApN, care primesc astfel de pensii speciale.
Pe de altă parte, Comisia Europeană a precizat României faptul că pensiile militare trebuie să facă parte din reforma cuprinsă în PNRR, care prevede un plafon de 9,4% din PIB pentru plata pensiilor.

Comisia Europeană obligă România să includă pensiile militare în cadrul reformei

„Legat de pensiile speciale, este important să reiterăm că pensiile speciale cuprind nu doar cele şase categorii de pensii de serviciuexistente în România enumerate în prezent la punctul b) în memorandumul Ministerului Muncii.

Important, pensiile speciale includ şi pensiile pentru forţele de securitate şi apărare (armată, poliţie) şi trebuie să fie şi ele acoperite de reformă”, se arată în documentul Comisiei Europene transmis Ministerului Muncii.

În prezent se lucrează la o nouă lege a pensiilor, ca parte a reformelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care va fi bazată strict pe criteriul contributivității.

DISTRIBUIE PE:

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.