Meteorologii anunţă că vremea se schimbă simţitor începând de miercuri. O masă de aer rece vine dinspre vestul Europei și ajunge și în țara noastră, prin sud-estul teritoriului.
Temperaturile vor scădea simţitor, vin ploi, iar la munte vor fi ninsori abundente.
PROGNOZA METEO ROMÂNIA. Cum va fi vremea în următoarele trei zile
De astăzi, vremea se schimbă radical în toată ţara. Ploile îşi vor face apariţia la început în sud-vest, apoi vor cuprinde cea mai mare parte a țării. În zonele montane și în regiunile sud-vestice, ploile vor fi în general moderate cantitativ, iar în zona Carpaților Meridionali și în cea deluroasă a Olteniei se vor cumula local 15…25 l/mp și izolat peste 30 l/mp.
În cursul nopții, la munte, la peste 1800 m altitudine, ploile se vor transforma în lapoviță sau ninsoare.
Vântul va avea intensificări în zona de munte, mai ales pe crestele Carpaților Meridionali, unde rafalele vor depăși 80…90 km/h. Şi temperaturi încep să scadă, maximele fiind cuprinse între 10 și 19 grade.
Joi, valorile termice vor scădea şi mai mult, în special în Moldova, unde se anunţă temperaturi maxime de 6 grade. Se anunţă ploi în sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, estul și sudul Transilvaniei, în Moldova și Dobrogea.
În zona montană, la peste 1500 m treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, iar la altitudini mai joase, inclusiv în estul Transilvaniei și Subcarpații Moldovei seara și noaptea vor fi precipitații mixte.
În Capitală, va ploua moderat cantitativ, iar vântul va avea unele intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade.
DISTRIBUIE PE:Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.