Veşti Surprinzătoare Despre Laura Codruța Kovesi. Presa Franceză A Dat Totul În Vileag

Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, a fost prezentată și lăudată de către cotidianul francez de

succes L’Equipe (Echipa), după ce a fost subiectul unui material în care se prezenta pasiunea acesteia pentru baschet.

De pe parchet la Parchet

Coditian L’Equipe i-a prezentat cariera și pasiunea procurorului-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, miercuri, unde jurnalistul Christophe Larcher a numit această trecere drept „de pe parchet la Parchet”, subliniind trecerea de pe terenul de joc, la Parchetul Uniunii Europene, în 2019.

„Acum recuperează miliardele de euro din fonduri europene, din TVA sau din diverse ajutoare luate fraudulos. Însă între 7 și 22 de ani a fost o baschetbalistă înverșunată.

Marea ei realizare: o medalie de argint la Europeanul de cadete din 1989, când România s-a înclinat la limită (57-58) în fața Cehoslovaciei.

Înaltă de 1,80 metri, pivotul Laura Codruța Lascu (numele ei de fată) avea 16 ani și juca la CSȘ Mediaș, campioana națională a categoriei.

Doamna Kovesi a reușit până acum să-și întăreasca reputația de ‘Doamnă de fier’, așa cum era numită în România”, se arată în materialul publicat de cotidianul francez.

„Baschetul este cel mai frumos sport.

Eram foarte activă, foarte energică, baschetul m-a disciplinat, m-a învățat ce înseamnă dreptatea și cum nu trebuie niciodată să abandonezi”, a spus Kovesi, la SportED Talks.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Related Posts

Ce pot face smochinele uscate pentru sănătatea noastră. Probabil nu știai asta

Remediul pe bază de ulei de măsline și smochine uscate este bine cunoscut de cei care locuiesc în apropierea mării și este utilizat pentru tratarea diverselor afecțiuni,…

Un caz aparent banal a readus în discuție un vechi remediu popular, transmis din generație în generație

Totul a început cu o fetiță răcită – avea febră, nas înfundat și starea generală alterată. Părinții au administrat sirop de Panadol, dar au apelat și la…

Smochinele sunt delicioase, dar putini stiu cat de importante sunt frunzele lor pentru sanatate

Smochinele sunt cunoscute pentru gustul lor dulce și beneficiile aduse sănătății, însă frunzele acestora rămân adesea neglijate. De-a lungul secolelor, frunzele de smochin au fost folosite în…

Urechelnița, planta miraculoasă care tratează zosterul și bolile de piele! Cum se folosește corect sucul proaspăt?

Aceasta crește în mod natural în zone montane, dar poate fi întâlnită și în grădini, pe zidurile din piatră sau pe acoperișurile de cărămidă ale caselor. Denumită…

Planta care produce mir,o bijuterie de floare.Sfaturi de îngrijire,înmulțire și câteva curiozități.Lacrima Maicii Domnului

Lacrima Maicii Domnului, planta care produce mir, o bijuterie de floare. Cateva sfaturi de îngrijire, inmultire si câteva curiozitati. Denumirea de Lacrima Maicii Domnului nu este întâmplătoare….

Fructul plin de antioxidanti, care are de 20 de ori mai multa vitamina C decat lamaia, se gaseste si in Romania

Agrisul Indian, recunoscut ca una dintre cele mai valoroase plante în medicina tradițională, este folosit de peste 500 de ani de către indienii care apreciază proprietățile sale…