Un Şofer Român De TIR, Neplătit A Vândut Toată Marfa Din Camion, În Valoare De 50.000 De Euro, În Spania

Un şofer român de TIR neplătit a vândut toată marfa din camion, în valoare de 50.000 de euro, în Spania. Şoferul va fi judecat pe 17 octombrie şi riscă o c0ndamnare la 4 ani de închis0are.

Românul, rezident în Benicarlo, care avea cazier judiciar, a lucrat ca şofer de camion pentru o firmă spaniolă între 16 octombrie 2013 şi 15 martie 2014. Atunci a fost concediat, împreună cu toţi colegii săi, firma declarând falimentul.

Românul a fost concediat fără să fie plătit şi a amen1nţat că va face orice să îşi recupereze salariile restante. Aşa că pe 18 martie a mers în poligonul industrial Ricular de Tarragona, acolo unde erau parcate camioanele.

Al lui era plin cu peste 11 tone, 27 de paleţi, de ţeavă din pvc. A urcat la volan şi a ieşit cu camionul încărcat pe poartă, fără ca cineva să îl oprească.

Şefii companiei l-au sunat şi i-au cerut să se întoarcă, dar românul le-a spus că va returna marfa şi camionul atunci când şi va primi salariul neplătit. P0l…iţia a găsit camionul pe N-340, la Benicarlo, după câteva ore, dar era gol.

Românul a spus că a vândut toată marfa, în valoare de 50.000 de euro. În momentul în care a furat camionul încărcat, şoferul român a umblat la dispozitivul GPS, pentru a nu mai putea fi localizat.

P0l..iţia nu a reuşit să dea de urma ţevilor de PVC nici după 4 ani, iar acum şoferul e acu zat de fu rt, deturnare de bunuri şi şa ntaj.

Procurorul a cerut un an şi jumătate de închis0are pentru el, dar pedeapsa maximă poate fi de 4 ani. În plus, va trebui să plătească şi contravaloarea mărfii din camion, 50.000 de euro.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Related Posts

Ce pot face smochinele uscate pentru sănătatea noastră. Probabil nu știai asta

Remediul pe bază de ulei de măsline și smochine uscate este bine cunoscut de cei care locuiesc în apropierea mării și este utilizat pentru tratarea diverselor afecțiuni,…

Un caz aparent banal a readus în discuție un vechi remediu popular, transmis din generație în generație

Totul a început cu o fetiță răcită – avea febră, nas înfundat și starea generală alterată. Părinții au administrat sirop de Panadol, dar au apelat și la…

Smochinele sunt delicioase, dar putini stiu cat de importante sunt frunzele lor pentru sanatate

Smochinele sunt cunoscute pentru gustul lor dulce și beneficiile aduse sănătății, însă frunzele acestora rămân adesea neglijate. De-a lungul secolelor, frunzele de smochin au fost folosite în…

Urechelnița, planta miraculoasă care tratează zosterul și bolile de piele! Cum se folosește corect sucul proaspăt?

Aceasta crește în mod natural în zone montane, dar poate fi întâlnită și în grădini, pe zidurile din piatră sau pe acoperișurile de cărămidă ale caselor. Denumită…

Planta care produce mir,o bijuterie de floare.Sfaturi de îngrijire,înmulțire și câteva curiozități.Lacrima Maicii Domnului

Lacrima Maicii Domnului, planta care produce mir, o bijuterie de floare. Cateva sfaturi de îngrijire, inmultire si câteva curiozitati. Denumirea de Lacrima Maicii Domnului nu este întâmplătoare….

Fructul plin de antioxidanti, care are de 20 de ori mai multa vitamina C decat lamaia, se gaseste si in Romania

Agrisul Indian, recunoscut ca una dintre cele mai valoroase plante în medicina tradițională, este folosit de peste 500 de ani de către indienii care apreciază proprietățile sale…