Un aranjament culinar minunat, priveste pana la final. Nici nu-iti vine sa mananci, doar sa privesti

Cel mai frumos aranjament culinar pe care l-am văzut. Parcă nici nu-ți vine să mănânci, doar să privești!

Fără dar și poate, orice gospodină poate face un aranjament frumos pentru a-și surprinde invitații, dar ceea ce urmează să vedeți este cu totul altceva. Modul în care această gospodină reușește să reintrepreteze aceste legume (ceapă, morcov, castravete) este extraordinar.

O experienţă gastronomică într-un restaurant ar trebui să însemne mai mult decât mirosul şi gustul mâncării; festinul vizual făcând şi el parte din aşteptările clienţilor.

„În primul rând, mâncăm cu privirea!” a spus David Wynne, instructor în artă culinară la Institutul de Arte din Seattle referindu-se la prezentarea şi montarea mâncărurilor în farfurii.

Pentru a obţine rezultatul dorit cei mai buni bucătari din lume folosesc mai multe strategii şi tehnici vizuale, adăugând doar un pic mai multă culoare unui element oarecare va face farfuria mai atrăgătoare. Chiar dacă un accent de culoare în plus poate însemna mult, doar o simplă garnitură plasată strategic pe farfurie nu transformă preparatul într-o măncare bună: mâncarea tot trebuie să aibe un gust foarte bun.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Related Posts

Situatii foarte urate! Anuntul facut de Ernest dupa 15 ani de casnicie: „sotia mea a…”

In showbizul autohton exista persoane publice care tanjesc dupa celebritate si altele care nu-si doresc sa depaseasca granita micului ecran. Printre cei din urma se numara si…

Cele mai delicioase cornulete cu gem! Se topesc in gura, atat de bune sunt!

Iată o reţetă simplă de cornuleţe cu gen! INGREDIENTE: Unt – 200 g Făină – 3 căni Ouă – 2 bucăţi Zahăr – ½ cană Drojdie uscată…

E cea mai tare din parcare! Elena conduce un TIR de 40 de tone încărcat cu substanțe periculoase. La doar 26 de ani străbate Europa în lung și în lat. I-a lăsat pe toți mască atunci când și-a prezentat iubitul:

Cea mai sexy şoferiţă de TIR din România trăieşte o minunată poveste de dragoste. Venită în ţară în urmă cu câteva săptămâni, Elena a fost nevoită să…

Un medic ATI a spus ADEVARUL in sfarsit. Care este, de fapt, realitatea din spitale?

Tatiana Grecu, medicul şef al secţiei ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, unde sunt trataţi pacienţii cu COVID-19, trage un semnal de alarmă cu…

S-a căsătorit la 17 ani cu o bătrână de 71. Drama trăită de…

Un tânăr din SUA care în 2015, atunci când avea doar 17 ani, s-a căsătorit cu o femeie în vârstă de 71 de ani, acum trăiește o…

Un medic roman a rabufnit dupa scandalul cu jurnalistii italieni: „Toti comentacii si trolli injura si ameninta pe cine se nimereste”

Medicul Gabriel Diaconu este revoltat pe situatia creata de senatoarea Diana Sosoaca. Acesta se intreaba „cat timp o mai tolereaza Parlamentul Romaniei pe Diana Iovanovici Sosoaca, dar…