ULTIMA ORA! Vremea se schimbă radical în următoarele zile! Avertizarea transmisă de Administrația Națională de Meteorologie

Iarna și-a intrat pe deplin în rol, astfel că Administrația Națională de Meteorologie emite avertizări de vreme rea de câteva zile bune. De asemnenea, de la primele ore ale dimineții, a fost emisă o alertă prin care se

anunță că începând de zilele următoare, temperaturile scad drastic, iar totodată sun așteptate și numeroase precipitații. Iată care sunt zonele vizate!

Ei bine, dacă până acum soarele și-a mai făcut simțită prezența în unele zone ale țării, începând de zilele următoare, vremea rea și condițiile de iarnă vor fi predominante în România.

Vremea se schimbă radical! Avertizare meteo ANM!
Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteo! De data aceasta, meteorologii au anunțat că începând cu data de 20 decembrie, gradele scad drastic în termometre, astfel că vor fi înregistrate temperaturi sub cele specifice perioadei în care ne aflăm.

Această schimbare radicală a temperaturilor o să fie resimțită în apropae toată țară, excepție fiind zonele sudice și sud-vestice, unde valorile termice vor fii apropiate de cele normale.

De asemenea, vântul și precipitațiile sub formă de lapoviță și ninosare, își fac simțită prezența, mai ales în judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Suceava şi Neamţ.

Prognoza meteo de Crăciun și Revelion!

De Crăciun valorile revin la normal, astfel că termometrele vor arăta temperaturi specifice pentru această perioadă, în aproximativ toate regiunile din țară. De asemenea, regimul pluviometric

va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, dar cu o tendință ușor deficitară în regiunile vestice și local în cele centrale și sud-estice.

Totodată, nici începutul noului an nu arată rău, astfel că nu avem parte de temperaturi semnificativ scăzute, mediile valorilor

termice fiind în jurul celor specifice pentru perioada în care ne aflăm. scrie spynews.ro

DISTRIBUIE PE: