ULTIMA ORA! Doua cadavre au fost găsite în apropierea casei lui Gheorghe Dincă:

Informație de ultimă oră în cazul Caracal! Osemintele a două persoane ar fi fost găsite în apropierea casei lui Gheorghe Dincă.

Marți, doi fermieri au găsit la o distanță de 30-35 de kilometri de casa lui Gheorghe Dincă, craniile și osemintele a două persoane, lângă șosea.

Anchetatorii s-au deplasat de urgență la fața locului. gazetaoltului.ro scrie că e vorba de două trupuri îngropate în urmă cu câteva luni. Acesta ar proveni de la persoane tinere, cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani.

„Ca urmare a aspectelor sesizate, o echipă operativă constituită din procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi comisari de poliţie din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Olt, s-au deplasat la locul indicat, iar în urma cercetării locului faptei au fost găsite mai multe oase şi fragmente osoase, precum şi două cranii.

În urma examinării macroscopice, medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Olt a apreciat că acestea sunt de natură umană”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Persoanele care au găsit oasele sunt audiate. Între timp, probele au fost trimise la Institutul Naţional de Medicină Legală, la Bucureşti, pentru a fi efectuată expertiza.

În continuarea anchetei s-a procedat la audierea de martori, respectiv a persoanelor care au găsit iniţial fragmentele osoase pe terenul agricol şi s-a dispus efectuarea unei expertize antropologice de către Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R. Bucureşti şi Institutului de Criminalistă din cadrul I.G.P.P.R Bucureşti”, mai scrie în comunicatul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Oamenii se întreabă acum dacă cele două cadavre au legătură cu crimele de la Caracal.

DISTRIBUIE ARTICOLUL

Avram

Fondator la ytb.ro din anul 2018, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din Romania.