Surpriză uriașă! O femeie însărcinată s-a prezentat la doctor cu o burtică de-a dreptul uriașă, iar medicilor aproape că nu le-a venit să creadă ce aveau în fața ochilor.
O burtică proeminentă ar fi o expresie care nu ar scoate în evidență, pe de-a-ntregul, cum arăta viitoarea mămică fericită.
Nu a fost vorba, din fericire, de nicio problemă medicală și sau de vreo anomalie care să știrbească momentul nașterii.
Medicii au ”descoperit” în burtica femeii tripleți – trei bebeluși dornici de a veni pe lume cât mai repede.
Inițial, forma pe care o luase burtica viitoarei mămici i-a pus pe gânduri pe medici, numai că – în urma investigațiilor medicale de specialitate – totul s-a terminat cu… happy-end.
Citeste si:
Maine este mare sarbatoare! Ce nu ai voie sa faci, ca sa iti fie bine. Din batrani este acest obicei si trebuie respectat cu sfintenie de orice bun crestin
Sărbătoare foarte importantă pentru creştini, joi, pe data de 25 iulie. În fiecare an, în această zi, creştinii prăznuiesc Adormirea Sfintei Ana.
Sfânta Ana a fost mama Maicii Domnului şi bunica după trup a Mântuitorului Hristos. Sfânta Ana şi Sfântul Ioachim au decis ca la vârsta de 3 ani să o ducă la Templul din Ierusalim pe Fecioara Maria. Acolo s-a retras şi Sfânta Ana până la sfârşitul vieţii, după moartea Sfântului Ioachim. Astfel, în fiecare an, ziua de 25 iulie îi este închinată Adomirii Sfintei Ana.
Rugăciunea pe care este bine să o spui în ziua Adormirii Sfintei Ana
„Pe Ceea ce a născut Viaţa în pântece o ai purtat, pe Curata Maica lui Dumnezeu, de Dumnezeu gânditoare, Sfântă Ana. Pentru aceasta, acum la primirea cerească, unde este locaşul celor ce se veselesc întru slavă, bucurându-te acum te-ai mutat; cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste