Ștefan a murit în spital, în Bihor. Mulți oameni sunt revoltați, se dă vina pe sistem

Tragedie în județul Bihor, unde încă un medic a murit în timpul gărzii.

Ștefan a murit în spital, în Bihor. Încă un medic a murit în timp ce făcea garda la un centru de permanență din județul Bihor.

„Nu munca sau lipsa banilor omoară prematur un medic de familie în România. Ci lupta pentru respect, pentru recunoaștere, pentru puțin sprijin”, au scris colegii acestuia.

Medicul primar dr. Livia Davidescu, din Craiova, scrie pe Facebook că lista medicilor decedați în gardă se prelungește cu încă un nume.

Ștefan a murit în spital, în Bihor

„Colegul Ștefan Quai, primul mf-ist din Bihor cu contract privat cu CAS (și-a amenajat spațiul din casă pentru cabinet medical pe vremea când toți lucrau încă în cabinetele de stat) s-a dus azi la ceruri. Nu a mai apucat să iasă din garda efectuată la CP.

Abia ieșise la pensie, mai făcea gărzi la CP pentru a fi încă activ. Se mutase din Oradea mai la sat pentru a fi mai liniștit și pentru a se putea ocupa mai mult de nepoți. Să-l ierte D-zeu și să-l odihnească!”, scrie dr. Livia Davidescu.

La rândul lor, colegii medicului din Bihor care a murit în timpul gărzii scriu că acesta învățase de mult să lupte, „de când, obligat să fie pe cont propriu, a trebuit să supraviețuiască.

Nu să prospere. Să se adapteze la ziua de mâine, când ea nu semăna niciodată cu ziua de azi. Douăzeci de ani a luptat așa. Iar lupta și-a luat obolul.

Acum se odihnește, în sfârșit. În pace. Nu, nu munca sau lipsa banilor omoară prematur un medic de familie în România. Ci lupta pentru respect, pentru recunoaștere, pentru puțin sprijin. Și, uneori, chiar lupta pentru a fi lăsat în pace”. sursa:ciao.ro

DISTRIBUIE PE: