Şeful salvatorilor nu a mai putut fi salvat. Anunţ tragic, comandantul ISU Neamţ a murit la 59 de ani

Comandantul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Neamț, generalul de brigadă Ioan Nițică a murit din cauza unei boli incurabile.

Tragica veste a morţii şefului ISU Neamţ a fost anunțată de colaboratorii săi care au transmis un mesaj de condoleanțe, înduioșător. „Începând din această seară, comandantul nostru, generalul de brigadă Ioan Nițică va veghea activitățile salvatorilor nemțeni din cer„, așu transmis de colegii generalului, din cadrul ISU Neamț.

Generalul de brigada Ioan Nițică suferea de leucemie, boala fiindu-i descoperită la începutul acestui an. De altfel, la ședința de bilanț anual care s-a desfășurat în luna ianuarie, generalului i s-a făcut rău, iar câteva zile mai târziu, pe 30 ianuarie 2020, a fost transferat la secția de Antestezie Terapie Intensivă a Spitalului de Urgență din Iași.

Investigațiile efectuate de medici aveau să scoată la iveală că șeful ISU Neamț este bolnav incurabil. iar în urma investigațiilor s-a constatat ca avea leucemie. A urmat o serie de tratamente destul de dure, însă, în cele din urmă organismul nu a rezistat, iar boala a învins.

Potrivit presei locale, din județul Neamț, generalul a fost găsit de fiul său, vineri seară, în stare de inconștiență. Acesta a sunat la ambulanță, însă manevrele de resucitare nu au dat rezultate, iar în scurtă vreme a fost consemnat decesul lui Ioan Nițică.

Șefu ISU Neamț a avut o carieră de excepție, atât în Ministerul Apărării Naţionale cât și în Ministerul Administraţiei şi Internelor. Generalul Ioan Niţică a fost decorat, în 2015, cu Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Ofiţer, distincție care i-a fost acordată prin decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis.

DISTRIBUIE PE: