Se măresc alocațiile considerabil! La ce sumă ajung chiar de la 1 ianuarie

În ultima perioadă se vorbește tot mai mult despre majorarea veniturilor de la stat. Mai exact, românii așteaptă de ceva timp ca alocațiile și pensiile să se mărească și se pare că noul an vine cu vești bune în acest sens. De la 1 ianuarie, copiii vor primi bani mai mulți de la stat.

Vești bune pentru părinți
Alocațiile și pensiile reprezintă unul dintre cele mai discutate subiecte ale momentului. S-a tot amânat acest proces, pentru că bugetul statului nu ar fi fost pregătit pentru o asemenea cheltuială, dar situația s-a remediat acum.

Alocațiile pentru copii trebuiau majorate de la 1 iulie 2021, dar Guvernul condus de Florin Cîțu a decis prin Ordonanață de Urgență ca mărirea să înceapă de la 1 ianuarie 2022, pentru că bugetul s-a restabilit între timp. Astfel, alocațiile vor avea parte de creșteri favorabile. Sumele vor fi după cum urmează:

– 486 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
– 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1. (3);
– 486 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Următoarea creștere ar urma să aibă loc în luna iulie 2022, atunci când alocațiile vor ajunge la 542 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi la 271 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile).

Cresc pensiile tot în 2022

Următoarea creștere a pensiilor are loc tot la data de 1 ianuarie 2022. În urma unor negocieri, PNL și PSD au convenit majorarea acestui venit, dar și creșterea salariului minim pe economie.

Astfel, pensiile vor fi majorate cu 10%, iar cele minime vor crește de la 800 la 1000 de lei. În plus, se va acorda și o a 13-a pensie pentru vârstnicii care au o pensie de până la 1.600 de lei. Astfel, vor primi în ianuarie un ajutor de până la 1200 de lei pentru a putea suporta cheltuielile mai mari la utilități.