SCHIMBARE MAJORĂ LA „ACCES DIRECT”! CE SE VA ÎNTÂMPLA CU EMISIUNEA

Cea mai controversată emisiune de la Antena 1 trece prin schimbări majore. Conducerea postului TV a luat o decizie neașteptată în ceea ce privește difuzarea „Acces Direct”.

Mulțumiți, probabil, de ratingurile mari pe care le face „Acces Direct”, cei de la Antena 1 pare că nu au mai luat în calcul amenzile usturătoare pe care le-au tot primit de la CNA.

Astfel, s-a decis ca emisiunea să fie difuzată și sâmbătă, tot de la ora 17:00, scrie paginademedia.ro.

Ediția care se va difuza sâmbătă va fi, totuși, una înregistrată, spre deosebire de emisiunile de luni până vineri, care sunt în direct.

Schimbarea va intra în vigoare chiar weekendul acesta, când telespectatorii vor putea viziona sâmbătă emisiunea.

„Vulpița” nu va apărea în weekend

Oficialii de la Antena 1 au confirmat că ediția de sâmbătă va fi moderată tot de Mirela Vaida, însă „Vulpița”, o invitată a emisiunii devenită celebră peste noapte, nu va apărea în weekend la TV.

În ultimele șase luni, „Acces Direct” a primit patru amenzi de la CNA, în valoare de aproape 30.000 de euro.

Trei dintre sancțiuni au fost aplicate din cauza poveștii „Vulpiței”, cazul său fiind considerat de membrii CNA „un spectacol al degradării umane”.

DISTRIBUIE PE: