ROMICĂ ȚOCIU, INFECTAT CU COVID-19 DE MARCEL PAVEL?! IMAGINEA CARE POATE DECLANȘA ISTERIA LA ANTENA 1

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Antena 1 a fost lovită grav de coronavirus. Marcel Pavel a fost prima vedetă internată în spital din cauza virusului nemilos, iar din păcate, au mai urmat și alții. Acum, întrebarea care stârnește controverse este următoarea: Romică Țociu a fost infectat cu COVID-19 de Marcel Pavel?

Vestea că Marcel Pavel are coronavirus nu a fost cea mai bună pentru colegii săi de breaslă. Imediat după ce artistul a aflat cumplita veste, Antena 1 a înregistrat nici mai mult, nici mai puțin de 8 cazuri de infectare și acum există riscul ca Romică Țociu să fi fost și el infectat cu noul coronavirus, de către Marcel Pavel.

Mai exact, cei doi s-au întâlnit la filmări, în data de 5 iunie. Au petrecut ore bune împreună și s-au fotografiat extrem de aproape unul de altul, după cum se poate vedea în postarea lui Marcel Pavel, de la momentul respectiv.

Dacă Marcel Pavel era deja infectat cu COVID-19 atunci, înseamnă că sunt șanse mari, din păcate, să fi fost infectat și Romică Țociu. „Bună seara, dragi prieteni! La filmări, alături de simpaticul RomicăȚociu ! O seară plăcută în continuare! Dumnezeu să ne binecuvânteze!?❤?❤?❤” a scris Marcel Pavel, în dreptul fotografiei cu Romică Țociu.

Marcel Pavel, mesaj acid, de pe patul de spital

Situația în care se află Marcel Pavel nu este deloc cea mai plăcută. Artistul a fost diagnosticat cu dublă pneumonie și ambele teste pentru coronavirus i-au ieșit pozitive. Pentru că a primit foarte multe mesaje urâte din partea oamenilor, cântărețul a postat pe contul său de Facebook un mesaj acid la adresa tuturor celor care l-au criticat din cauza situației în care se află.

„Bună dimineața, dragi prieteni! Am văzut cu câtă răutate au privit și privesc unii oameni (dacă-i pot numi așa…), faptul că eu trec prin momente extrem de dificile ale vieții mele! Repet, am fost diagnosticat cu dublă pneumonie, o afecțiune gravă a plămânilor necesitând un termen f îndelungat pt a mă vindeca! Unii indivizi care au venin în loc de sânge au îndrăznit să scrie pe pagina mea că am fost plătit că să mă îmbolnăvesc de plămâni și stau în spital în jur de 2 săptâmâni…!

Cât să fii de câine și de bătut în cap și să îmi spui asta tocmai mie! Fraților, eu sunt o persoană cu coloană vertebrală, dreaptă, nu am fost, nu sunt și nici nu o să fiu niciodată implicat politic, clar! Trec prin momente de cumpănă a vieții mele!

În loc să veniți în întâmpinarea mea cu un gând bun și cu urări de sănătate v-ați permis să scrieți numai răutăți! Pe cei care ați scris si v-ați permis să mă jigniți și să mă acuzați pe nedrept fără să aveți nici măcar o dovadă că as fi implicat în toată închipuirea aceasta bolnavă a voastră o să vă scot din listă și o să vă blochez că să nu va mai permiteți să bârfiti la modul ordinar la adresa mea!” este o parte din mesajul postat de Marcel Pavel, pe Facebook.

DISTRIBUIE PE: