Raed Arafat atrage atenţia asupra apariţiei unui nou val al pandemiei de coronavirus în România.
Şeful Departamentului pentru Situații de Urgență spune că autorităţile române încearcă să evite cât poate acest fenomen.
Întrebat dacă este posibil un nou lockdown, Raed Arafat a spus că exclude acest lucru în prezent.
Raed Arafat atrage atenţia asupra apariţiei valului al treilea al pandemiei de coronavirus în România. Întrebat dacă lucrurile sunt sub control în ceea ce privește evoluția după redeschiderea școlilor, șeful DSU spune că au existat creșteri ușoare.
Raed Arafat atrage atenţia! România se pregătește de valul trei al pandemiei de COVID
”Pregătirea noastră este prin prevenirea de a apărea acest val. Adică respectarea regulilor, respectarea măștii, respectarea măsurilor care sunt recomandate la acest moment. Și vedem că e greu, că lumea este clar că s-a săturat.
În același timp, văzând că suntem într-o situație relativ bună, măcar cu stabilitate la acest moment, mulți cred că s-a terminat.
Noi încercăm să atragem atenția că situația nu s-a terminat, poate să se înrăutățească din nou, și din cauza asta trebuie să respectăm regulile în continuare, până avem un număr adecvat, suficient de oameni vaccinați, așa cum a făcut Israelul.
Deci, la acest moment, ne pregătim în sensul în care secțiile de Terapie Intensivă să continue să existe pentru a prelua pacienții respectivi. Suntem acum sub vârful de prin noiembrie când aveam peste 1,300 de pacienți în Terapie Intensivă, acum suntem la peste 900. Și aici, totuși, nu este puțin. Este destul de important numărul. Este important să păstrăm presiunea pe sectorul sanitar sub control.
Există unele schițe care schițează creșteri, dar controlabile. Nu pot să spun că avem creșteri vertiginoase, care să alerteze. Și există alte cifre care arată o staționare, un platou. Așa ca urmărim situația și acolo unde e nevoie s-au luat măsuri de carantinare zonală pe localități, în Maramureș, în Timiș, deci am avut mai multe localități care au fost carantinate, dar localități mici”, a declarat Raed Arafat, la Antena 3.
De altfel, Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a făcut declaraţii cu privire la valul 3 al pandemiei de COVID-19 în România și despre noile mutaţii ale virusului. Înaltul oficial a anunțat că în martie și aprilie e posibil să avem din nou o creștere a numărului de cazuri în spitale. Întrebată de jurnalişti dacă există la minister un plan sau o strategie de gestionare a situației în cazul în care tulpinile noi vor începe să facă ravagii în România. scrie romaniatv.net
DISTRIBUIE PE: