Raed Arafat Ameninţă Cu Demisia: Dacă Eu Deranjez Şi Dacă Eu Dispar Şi Sistemul Poate Fi Lăsat Să Meargă Mai Departe, Atunci Soluţia E Simplă

Secretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat, a vorbit la Digi 24, luni seară, despre riscul ca SMURD să se întoarcă la nivelul anilor 2000.

Raed Arafat insistă să preia întregul sistem de urgenţă. „Riscul este să strici ce funcţionează şi să nu pui nimic mai bun în loc. Tot ce am auzit până acuma nu este o viziune nouă, este o întoarcere la trecut.

Sunt lucruri luate din memoria unor persoane care se perindă şi dau sfaturi, aceste persoane nu sunt în stare să vadă evoluţiile care au fost şi au fost împotriva lor de când sunt aceste evoluţii şi ele trăiesc în trecutul lor şi în memoria lor, a anilor 2000”, a declarat Raed Arafat.

Acesta a combătut şi afirmaţia ministrului Alexandru Rafila potrivit căreia unităţile de primiri urgenţe şi ambulanţa sunt structuri finanţate de Ministerul Sănătăţii: ”Nu finanţează Ministerul Sănătăţii, finanţează bugetul de stat prin diferite instituţii”.

Raed Arafat a mai spus că dacă persoana lui deranjează, soluţia este una simplă.

”Dacă persoana doctorului Arafat deranjează, eu sunt într-o poziţie numită, nu sunt nici ales, nici pe concurs, sunt numit. Dacă eu sunt cel care deranjez şi dacă eu dispar şi sistemul poate fi lăsat să meargă mai departe, atunci soluţia e simplă: depersonalizează sistemul de persoana lui Arafat şi sistemul merge mai departe. Dar nu distrugi sistemul în ideea că depersonalizezi, dacă l-am dezintegrat. Nu, asta nu e depersonalizare, e dezintegrare”, a adăugat Arafat.

Acesta a precizat, însă, că are încredere că nu se doreşte distrugerea sistemului SMURD.

Arafat, reacţie la afirmaţiile ministrului Rafila: Insinuarea că DSU intervine doar când sunt calamităţi şi dezastre este inducatoare în eroare. Încearcă să diminueze rolul DSU şi a sistemului SMURD
”Eu am toată încrederea la toate nivelurile, nu cred că cineva doreşte să dărâme acest sistem.

Nu cred că cineva doreşte să distrugă un lucru care funcţionează bine pentru România şi mai ales în aceste momente. Cred că s-ar bucura o singură persoană, dacă ar vedea un sistem de urgenţă distrus într-o ţară membră NATO şi UE.

Şi nu vreau să spun cine este această persoană, cred că ştim cine este. Dacă vom ajunge la nivelul în care se va decide revenirea sistemului la ce a fost la nivelul anilor 90- 2000, atunci clar că mulţi dintre noi care lucrăm la acest nivel nu mai avem ce căuta pentru că nu avem cum să ducem sistemul înapoi la anii 90-2000”, a precizat Arafat la Digi 24.

Întrebat dacă ar pleca din funcţie, secretarul de stat a subliniat că mulţi colegi de-ai săi gândesc la fel. ”Nu numai eu, cred că mulţi colegi gândesc la fel cum gândesc şi eu”, a declarat Raed Arafat.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Related Posts

Ce pot face smochinele uscate pentru sănătatea noastră. Probabil nu știai asta

Remediul pe bază de ulei de măsline și smochine uscate este bine cunoscut de cei care locuiesc în apropierea mării și este utilizat pentru tratarea diverselor afecțiuni,…

Un caz aparent banal a readus în discuție un vechi remediu popular, transmis din generație în generație

Totul a început cu o fetiță răcită – avea febră, nas înfundat și starea generală alterată. Părinții au administrat sirop de Panadol, dar au apelat și la…

Smochinele sunt delicioase, dar putini stiu cat de importante sunt frunzele lor pentru sanatate

Smochinele sunt cunoscute pentru gustul lor dulce și beneficiile aduse sănătății, însă frunzele acestora rămân adesea neglijate. De-a lungul secolelor, frunzele de smochin au fost folosite în…

Urechelnița, planta miraculoasă care tratează zosterul și bolile de piele! Cum se folosește corect sucul proaspăt?

Aceasta crește în mod natural în zone montane, dar poate fi întâlnită și în grădini, pe zidurile din piatră sau pe acoperișurile de cărămidă ale caselor. Denumită…

Planta care produce mir,o bijuterie de floare.Sfaturi de îngrijire,înmulțire și câteva curiozități.Lacrima Maicii Domnului

Lacrima Maicii Domnului, planta care produce mir, o bijuterie de floare. Cateva sfaturi de îngrijire, inmultire si câteva curiozitati. Denumirea de Lacrima Maicii Domnului nu este întâmplătoare….

Fructul plin de antioxidanti, care are de 20 de ori mai multa vitamina C decat lamaia, se gaseste si in Romania

Agrisul Indian, recunoscut ca una dintre cele mai valoroase plante în medicina tradițională, este folosit de peste 500 de ani de către indienii care apreciază proprietățile sale…