Prosport.ro anunță că Simona Halep divorțează

Simona Halep trăiește cea mai grea perioadă a vieții sale, deși nimeni nu se aștepta că va primi o astfel de lovitură. Conform celor de la Prosport, celebra sportivă divorțează de Toni Iuruc la mai puțin de un an de când cei doi s-au căsătorit civil. Din primele informații, cei doi ar fi luat împreună această decizie.

Simona Halep s-a despărțit de Toni Iuruc

Simona Halep și Toni Iuruc divorțează, după mai puțin de un an de când și-au unit destinele la starea civilă. Conform surselor Prosport, aceștia ar fi decis să se separe din cauza distanței, care nu le permite să petreacă suficient timp împreună, așa cum ar trebui să facă o familie adevărată.

Sursele ProSport susțin că Halep și Iuruc vor divorța la notar, pentru că au luat de comun acord această decizie și nu au nimic de obiectat. Interesul lor ar fi să divorțeze cât mai repede, motiv pentru care au ales această cale. Joi ar urma să facă pasul cel mare, după care vor merge complet pe drumuri diferite.

Toni Iuruc, prima declarație

Toni Iuruc a fost contactat de cei de la Fanatik pentru a discuta despre subiectul legat de divorț. Acesta a precizat că nu vrea să comenteze acest aspect care privește viața lui privată, dar a asigurat că nu va divorța joi, așa cum se speculează.

”Nu comentez viața noastră privată… Nu, nu divorțez mâine… Nu mai insistați, no comment”, a declarat Toni Iuruc.

Cei doi nu ar împărți averea

Se pare că cei doi nu au nimic material de împărțit, pentru că așa s-au înțeles la începutul mariajului. Au stabilit că, în cazul în care se vor despărți, fiecare va pleca cu ce a venit.

Conform acelorași surse, părinții acestora ar fi încercat să îi facă să se răzgândească și să își mai dea o șansă, motiv pentru care au mers într-o excursie în Grecia. Acolo, ar fi lămurit lucrurile, dar s-a ajuns tot la divorț.

La data de 13 noiembrie urma ca cei doi să își jure iubire veșnică în fața altarului, iar apoi să facă o petrecere de zile mari. Nunta ar fi trebuit să aibă loc la Cazinoul din Sinaia, la finalul sezonului competițional, pentru a avea timp de toate.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Related Posts

Ce pot face smochinele uscate pentru sănătatea noastră. Probabil nu știai asta

Remediul pe bază de ulei de măsline și smochine uscate este bine cunoscut de cei care locuiesc în apropierea mării și este utilizat pentru tratarea diverselor afecțiuni,…

Un caz aparent banal a readus în discuție un vechi remediu popular, transmis din generație în generație

Totul a început cu o fetiță răcită – avea febră, nas înfundat și starea generală alterată. Părinții au administrat sirop de Panadol, dar au apelat și la…

Smochinele sunt delicioase, dar putini stiu cat de importante sunt frunzele lor pentru sanatate

Smochinele sunt cunoscute pentru gustul lor dulce și beneficiile aduse sănătății, însă frunzele acestora rămân adesea neglijate. De-a lungul secolelor, frunzele de smochin au fost folosite în…

Urechelnița, planta miraculoasă care tratează zosterul și bolile de piele! Cum se folosește corect sucul proaspăt?

Aceasta crește în mod natural în zone montane, dar poate fi întâlnită și în grădini, pe zidurile din piatră sau pe acoperișurile de cărămidă ale caselor. Denumită…

Planta care produce mir,o bijuterie de floare.Sfaturi de îngrijire,înmulțire și câteva curiozități.Lacrima Maicii Domnului

Lacrima Maicii Domnului, planta care produce mir, o bijuterie de floare. Cateva sfaturi de îngrijire, inmultire si câteva curiozitati. Denumirea de Lacrima Maicii Domnului nu este întâmplătoare….

Fructul plin de antioxidanti, care are de 20 de ori mai multa vitamina C decat lamaia, se gaseste si in Romania

Agrisul Indian, recunoscut ca una dintre cele mai valoroase plante în medicina tradițională, este folosit de peste 500 de ani de către indienii care apreciază proprietățile sale…