Oana Roman a vorbit despre starea de sănătate a mamei sale, care în curând va împlini o vârstă rotundă: 80 de ani. Vedeta a spus că este aproape de cea care i-a dat viață și la curent cu evoluția problemelor medicale pe care le are.
Oana Roman a vorbit despre starea de sănătate a mamei sale, Mioara
Oana s-a mutat recent în aceeași casă cu Mioara Roman și are grijă de ea. De altfel, Mioara se bucură foarte mult că locuiește cu familia fiicei sale, mai ales că petrece mult timp cu nepoțica ei, Izabela.
Invitată la Antena Stars, Oana Roman a spus că mama ei este sub tratament, având mai multe afecțiuni. Femeia are diabet, dar nu e dependentă de insulină.
„Are o problemă la colecist, va trebui scos la un moment dat”
„Se simţea un pic obosită, îmi spunea că o doare un pic acolo, un pic acolo. Înaintează în vârstă… eu nu vreau să realizez lucrul ăsta, dar mama împlineşte 80 de ani la anul”, a spus Oana în emisiunea Răi da buni, scrie libertatea.ro.
„Are o problemă la colecist, care probabil că va trebui scos la un moment dat. Ea are un diabet, nu este insulino dependentă”, a mai spus fiica fostului premier.
„Ia pastile şi îl ţine cumva sub control, dar de la o anumită vârstă diabetul începe şi afectează diverse alte lucruri. Are şi mici probleme cu inima, adică câte puţin în mai multe locuri să spunem. I-au simplificat cumva tratamentul. Nu are nimic major, doar că sunt afecţiunile vârstei”, a mai spus vedeta.
Oana a vorbit recent despre noua ei casă și este foarte fericită că are suficient spațiu în care să se simtă bine. A mărturisit că are o livadă mare cu pruni, iar grădina ei este perfectă pentru micuța Izabela.
Oana Roman și Marius Elisei formează unul din cele mai trainice cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi au împreună o fetiță pe nume Izabela.
DISTRIBUIE PE: