Gigi Becali nu se uită la bani când vine vorba de familia sa. Fiica lui cea mare, Teodora, se va căsători în luna octombrie cu Teodor Mincu, un tână machidon care provine dintr-o familie înstărită. La nuntă au fost invitate peste 700 de persoane, iar Becali a plătit 20.000 de euro extra, mirilor de la alta nunta pentru a renunta la o formație de muzică machidonească.
În ziua în care Teodora Becali și Teodor Mincu și-au programat nunta, formația era deja antamată. Dar pentru că este vorba despre trupa preferată de Gigi Becali, le-a dat 20.000 de euro nuntașilor care i-au luat-o înainte, iar aceștia au fost de acord să renunțe.
„E adevărat că în octombrie o să facem nunta. În Bucureşti o facem. Mai multe nu vreau să spun, că nu doresc ei şi vreau să le fac pe plac. Eu i-am zis Teodorei: tată, faci ce vrei, nu mă mai interesează. Cât ai stat la mine în casă ai fost cu mine, ai făcut ce ai vrut. Dar am încredere că va face numai bine”, a declarat Gigi Becali.
Ce spune Gigi Becali despre viitorul ginere
Teodor Mincu, viitorul ginere al lui Gigi Becali, mai este numit și Prințișorul din Dobroești. Patronul FCSB este fericit că acesta provine dintr-o familie înstărită și abia așteaptă să danseze la nuntă pe muzică machidonească.
„Are peste 1,85 m, așa cum îmi place mie. Sunt și ei oameni avuți. E o familie curată, frumoasă și asta mă bucură și mai mult. Sunt în bucurie de o săptămână. Trăiesc bucuria asta de când i-am cunoscut familia. Bine, ei i-a dat inelul mai de mult. Ei au primit binecuvântarea și de la un episcop”, a spus Becali după ce și-a cunoscut viitorul ginere și viitorii cuscri.
DISTRIBUIE PE: