Natura este cu adevărat uimitoare – 15 imagini impresionante cu nori

Un peisaj ce ne uimește pe toți!

Frumusețea norilor, dar și furia lor, au dat naștere, de-a lungul istoriei, mai multor povești. Oamenii sunt fascinați de formele lor deosebite și de nuanțele fascinante pe care le capătă datorită luminii.

Avem tendința să credem că norii sunt ușori, pufoși și plutesc cu ușurință pe cer, dar și acesta este unul dintre miturile create în jurul lor. De fapt norii conțin milioane de litri de apă și pot cântări cât 100 de elefanți.

Norii reprezintă cele mai deosebite fenomene ale cerului. Uneori aceștia au niște forme banale, alteori au forme speciale, impresionante, pe care le putem asemăna foarte ușor cu diferite lucruri. Pe lângă norii obișnuiți, pe care îi vedem cât se poate de des, condițiile meteo din anumite zile pot duce la formarea unor nori cu totul deosebiți, care par de pe o altă planetă.

Fotografiile din această colecție arată cât de puțin știm despre lumea în care trăim. Planeta noastră ne face în fiecare zi martorii minunilor sale. Natura, ca un pictor adevărat ne surprinde cu fenomene interesante, misterioase, fără logică, dar foarte frumoase. Ne demonstrează cât de mici suntem în comparativ cu ea.

Veți fi surprinși de aceste imagini care reprezintă niște nori cu adevărat uimitori!

DISTRIBUIE PE: