Monica Anghel, înainte și acum. Cât de mult s-a schimbat după ce a slăbit spectaculos FOTO

Monica Anghel a trecut prin foarte multe transformări, pe parcursul ultimilor ani, dar rezultatele pe care artista le-a obținut sunt unele impresionante.

Aceasta a slăbit foarte mult și a reușit să scape de kilogramele în plus cu care s-a confruntat

cu ajutorul unei diete disociate foarte stricte. Mai mult, a fost acuzată chiar că ar fi apelat la o intervenție chirurgicală de micșorare a stomacului pentru a slăbi.

Monica Anghel, înainte și acum

Monica Anghel, înainte și acum. Cât de mult s-a schimbat după ce a slăbit spectaculos FOTO
Monica Anghel e într-o formă de zile mari în prezent, după ce a slăbit spectaculos

Monica Anghel a recunoscut că nu a făcut o astfel de operație pentru a se tonifia, dar a pus în practică un regim alimentar nu tocmai ușor.

Vedeta a vrut cu orice preț să arate cât mai bine, dar acest lucru a însemnat să renunțe și la anumite obiceiuri culinare, care o făceau să se îngrașe.

„E opțiunea mea să nu mănânc pâine, paste, cartofi. Mazăre nu mănânc pentru că mă balonează. Consum salată de varză albă, varza gătită călită nu-mi face bine. Am renunțat la dulciuri, normal.

Urmez câteva reguli pe care mi le-a insuflat extraordinar de bine nutriționista mea, știu foarte clar când și ce să mănânc. Știu că masa de seară trebuie să fie cât mai puțin consistentă, drept pentru care,

dacă seara mănânci un castron imens cu salată verde, ardei gras, puțină ceapă, puțin usturoi, puțină rucola și adaugi un ou fiert peste, e perfect”, recunoștea Monica Anghel, în trecut, despre alegerile sale alimentare, potrivit viva.ro.

De asemenea, artista a sărbătorit doi ani de când și-a schimbat total stilul de viață și a slăbit spectaculos, peste 30 de kilograme.

Totul a venit ca o urmare a unei alte operații, fiind vorba de o intervenție din luna iulie, în 2016, pe care Monica Anghel a suferit-o la nivel de coloana vertebrală. Încă de atunci, vedeta a fost cât se poate de atentă la ceea ce mănâncă și arată cu mult mai tânără. sursa:playtech

DISTRIBUIE PE: