Mihai Leu a reacționat de pe patul de spital și i-a liniștit pe fani: “Mă recuperez. Șansele mele de supraviețuire erau mici”

Vin vești bune despre Mihai Leu! Fostul mare pugilist al României se află într-o stare stabilă și a ținut să transmită acest lucru, pentru a-i liniști pe toți fanii săi.

Mihai Leu este unul dintre cei mai mari sportivi ai României postdecembriste, însă problemele de sănătate nu i-au dat pace în ultimii ani.

Internat de urgență recent la Spitalul Fundeni din Capitală, fostul reprezentant al boxului profesionist aduce vești bune cu privire la starea sănătății sale și a anunțat oficial pe rețelele de socializare ce va urma să facă.

Mihai Leu, reacții tulburătoare de pe patul de spital: “Mă recuperez. Șansele mele de a supraviețui erau aproape de 0” Fanii săi pot răsufla liniștiți

Mihai Leu se luptă cu un nemilos cancer la colon încă din anul 2014, iar în cursul acestui an cumplita boală a recidivat și i-a provocat complicații marelui sportiv român.

Actualul pilot din cadrul Campionatului Național de Raliuri ajunsese, în urmă cu o lună, la o clinică privată pentru schimbarea unui stent la rinichi, însă această intervenție a dat naștere unei alte complicații, motiv pentru care a fost internat de urgență la Spitalul Fundeni, la insistențele familiei sale.

Din fericire, fostul mare pugilist a confirmat că se simte mai bine și urmează să continue perioada de recuperare după ultimele tratamente și operații aplicate de medicii în care și-a pus toată încrederea.

“Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și că mi-ați transmis energia voastră pozitivă. Din păcate, în urmă cu o lună, într-un spital privat din București, la o banală înlocuire a unui stent la rinichi, am ajuns în situația în care șansele mele de supraviețuire erau aproape de 0.

Familia a cerut transferul de urgență la Institutul Clinic Fundeni, iar acum sunt bine datorită domnului profesor Irinel Popescu și al echipei sale. Cu ajutorul lor, sunt în viață acum și mă recuperez.

O să vă țin la curent și sper să vă aduc numai vești bune. Al vostru, Mihai Leu”, a dezvăluit sportivul român, pe pagina sa oficială de Facebook, recunoscând că a fost foarte aproape de a-și pierde viața.

Mihai Leu revenise în vară în cadrul întrecerilor automobilistice naționale. Ioan Andone l-a vizitat în spital: “Mihai e bine!”

Fostul campion WBO a avut prima cursă din 2024 în luna iulie, în cadrul etapei de la Reșița a Campionatului Național de Viteză în Coastă. Gravele probleme de sănătate l-au ținut departe de volan, iar încheierea cu succes a întrecerii din județul Caraș-Severin a reprezentat un motiv de bucurie pentru Leu.

Unul dintre bunii săi prieteni din lumea sportului, Ioan Andone, a dezvăluit între timp că Mihai Leu se simte mai bine și abia așteaptă să-l vadă ieșit din spital.

“Mihai Leu e bine. Am fost la spital la el, am mai fost și acum o săptămână, dar Mihai e bine. A avut momente mai grele, dar Mihai e un boxer, e un pilot, are un organism puternic și să-i dea Dumnezeu sănătate.

A fost mult mai rău, a trecut Mihai prin clipe extrem de grele, dar el, fiind un luptător, a trecut și chiar aseară l-am vizitat, am povestit și o să mă mai duc… Eu l-am văzut și când era mai rău”, a vorbit “Fălcosul”, pentru postul Antena Stars.

În întreaga sa carieră de pugilist la profesioniști, Mihai Leu a rămas neînvins, cu o serie fenomenală de 28-0, dintre care 10 confruntări au fost câștigate prin KO, iar celelalte 18 prin decizia oficialilor.

În 1998, s-a retras din box și a urmat un nou drum în raliuri, iar 5 ani mai târziu, în anul 2003 mai exact, avea să obțină chiar titlul la piloți în Campionatul Național de Raliuri, la bordul unui prototip Hyundai Accent WRC.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Related Posts

Ce efect are uleiul de mentă asupra durerilor de cap – cum se prepară și cum se aplică

Uleiul esențial de mentă este considerat de mulți fitoterapeuți un remediu de prim-ajutor împotriva durerilor de cap, datorită efectului său analgezic, antiinflamator și relaxant. Frunzele de mentă…

Revoluție în alimentație! Nutriționistul Mihaela Bilic demontează mitul despre slănina de porc: mai sănătoasă decât credeai!

Distribuie pe Facebook Nutriționistul Mihaela Bilic dezminte unul dintre cele mai răspândite mituri privind slănina de porc, considerată pe nedrept periculoasă pentru sănătate, în special pentru persoanele…

Acesta este ingredientul cu care trebuie sa uzi orhideea pentru a o face sa infloreasca tot anul, trucul pe care trebuie sa-l afli

Orhideele, cu frumusețea lor impresionantă, sunt plante delicate care necesită o atenție specială în îngrijire. Chiar și grădinarii începători pot reuși să le crească cu succes. În…

Ceaiul care prelungește viața și menține inima sănătoasă. E bine sa-l ai in casa

Păducelul, recunoscut încă din antichitate ca un simbol al speranței și rodniciei, este apreciat pentru proprietățile sale terapeutice, în special în tratarea afecțiunilor cardiovasculare. Folosit de romani…

Hreanul, alimentul perfect pentru imunitate, creier, inima si oase. Iata cum se consuma corect

Hreanul este o plantă cu o istorie impresionantă. Acum 3500 de ani, egiptenii îl consumau deja, iar grecii îl considerau un adevărat panaceu, valorându-l la greutatea sa…

Horoscop Miercuri, 9 iulie 2025. Ziua în care vorbele vindecă și faptele construiesc

Horoscop Miercuri, 9 iulie 2025. Astrele aduc lecții de comunicare, empatie și reconectare pentru toate zodiile. De la conflicte aplanate și relații întărite, până la oportunități profesionale…