Marcel Pavel a oferit primă reacție după ce a fost confirmat pozitiv cu coronavirus. Artistul este nemulțumit de modul în care o parte a presei a tratat subiectul și a ținut să le mulțumească medicilor de la “Matei Balș”, care s-au comportat ca niște profesioniști.
Marcel Pavel a dezvăluit că a contractat o dublă pneumonie, corelată cu coronavirus. Cântărețul este dezamăgit că a fost pus la zid de unele publicații, în loc să-l susțină și să fie alături de el.
“Bună dimineața, dragi prieteni! În ultimile zile am trecut prin momente cumplite si de aceea este lesne de înțeles că nu am mai apărut aici pe rețelele de socializare!
Regretul cel mai mare a fost acela că mass-media nu se dezminte niciodată, câteva excepții făcând doar anumite publicații si posturi de tv de știri (Antena 3 , Realitatea tv și România tv) care au dat știrile la modul foarte corect privind starea mea de sănătate și cauzele reale a acestei nenorociri care s-au abătut asupra mea, contactând o dublă pneumonie și corelată cu acest nenorocit de Covid-19, fiindu-mi aproape fatale!
Celelalte publicații și posturi tv m-au desființat efectiv, comportându-se precum hienele! Așa își ajută presa din România semenii când sunt la un pas de moarte!”, a scris Marcel Pavel.
În continuare, Marcel Pavel i-a lăudat pe medicii de la “Matei Balș”, în special pe Adrian Streinu-Cercel. Artistul susține că este bine și că arde de nerăbdare să treacă și peste această încercare.
“Acum cu ajutorul bunului Dumnezeu și a întreg personalului Institutului ‘Matei Balș’, condus impecabil de către domnul STREINU CERCEL, am fost salvat, dar mai având încă o perioadă dificilă de trecut și voi reveni la viață cum s-ar spune!
Mă plec în fața acestor eroi pentru priceperea, gesturile și eforturile extraordinare ale medicilor, asistentele medicale, infirmierelor a Institutului „Matei Balș”
Le mulțumesc în mod special doamnei doctor LIVIA HARA (concidența este aceea că doamna doctor a copilărit cu mine pe meleagurile orașului Clung Muscel, fiindu-mi și colegă de școală muzică, amândoi luând premiu cu coroniță în fiecare an, dânsa fiind pianistă la acea vreme iar eu violoncelist) și de aceea mii de mulțumiri domnului STREINU CERCEL!?❤
P.S. DRAGI PRIETENI VĂ MULTUMESC DIN ADÂNCUL INIMII PENTRU GÂNDURILE BUNE ȘI SUSȚINERE! DUMNEZEU SĂ NE OCROTEASCĂ ȘI SĂ NE BINECUVÂNTEZE! AMIN?❤?❤?❤”, a scris Marcel Pavel pe o rețea socială.
DISTRIBUIE PE: