Foarte important. Ca sa fii fericit … cinsteste-ti parintii! Este adevarat? Spune in comentarii parerea ta

Fiecare dintre noi îşi doreşte să fie fericit. În general, oamenii sunt în căutarea bunăstării, a progresului, a vieţii liniştite; într-un cuvânt, a fericirii. Pentru dobândirea fericirii suntem gata să facem mari sacrificii, să muncim mult şi să o căutăm în cele mai nebănuite forme şi locuri.

Vă invit să reflectăm asupra unui pasaj biblic care ne oferă o perspectivă diferită asupra obţinerii fericirii. În Decalog (porunca a V-a) este scris: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.“ (Exodul 20:12). Sfântul apostol Pavel redă porunca a V-a cu cuvintele: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ.” (Efeseni 6:2-3).

Potrivit textelor sacre, fericirea este darul lui Dumnezeu făcut celui care îşi respectă părinţii. Între atitudinea noastră faţă de părinţii noştii şi viaţa lungă şi fericită există un raport de directă determinare. Cinstirea părinţilor devine baza pentru primirea fericirii. Ascultarea de părinţi şi cinstirea lor este sămânţă de fericire semănată pe ogorul vieţii. Bunul Dumnezeu se va îngriji ca peste cel care îşi cinsteşte părinţii să vină binecuvântarea sa cerească. Orientările seculare contemporane pierd din vedere virtutea ascultării de părinţi. Răzvrătirea faţă de autoritatea părintească, obrăznicia, vorba întoarsă înapoi, uşa trântită zgomotos, minciuna şi lipsa de respect faţă de părinţi au devenit trăsături tot mai evidente ale societăţii contemporane.

Trei adevăruri incontestabile legate de părinţi

1)Părinţii sunt unici. Între miliardele de oameni care trăiesc pe Tera există doi oameni din a
căror carne şi suflet ne tragem şi noi. Nu mai există nicăieri doi oameni ca părinţii noştri; ei sunt unici. Părinţii noştri rămân părinţii noştri indiferent de evoluţia noastră socială, intelectuală sau materială. Oricât de departe vom merge pe drumul vieţii, locul de unde am plecat rămâne mereu acelaşi: casa părintească.

2) Părinţii ne-au dat viaţa. Deşi Dumnezeu este dătătorul vieţii, nu trebuie să pierdem din
vedere că părinţii noştri ne-au născut şi ne-au crescut. Sunt milioane de copii care nu s-au mai născut din pricina păcatul avortului comis de părinţi. Faptul că părinţii ne-au născut şi ne-au crescut ne îndatorează la ai respecta pentru totdeauna.

3)Părinţii sunt investiţi cu autoritate de la Dumnezeu peste copii. În ordinea divină, Creatorul
a delegat părinţilor autoritate peste copiii lor. În baza acestui statut, părinţii sunt responsabili pentru copiii lor, iar copiii au datoria să îşi cinstească părinţii. Din această pricină, necinstirea părinţilor este necinstire a lui Dumnezeu însuşi.

Trei îndatoriri ale unui copil faţă de părinţi

1)Respectul cuvenit. Fiecare părinte are dreptul să fie respectat. Chiar dacă părintele nu îşi

îndeplineşte cel mai bine menirea de părinte, el tot trebuie respectat. Un părinte nu trebuie respectat, în primul rând, pentru ceea ce face, ci pentru ceea ce este. Este cu totul nepotrivit ca cineva să îşi jignească părinţii, să le întoarcă înapoi vorba, să îi batjocorească sau să îi umilească. Creştinii îşi respectă părinţii, iar noi suntem creştini.

2) Ascultarea cuvenită. Cerinţele şi sfaturile unui părinte trebuie urmate întocmai. În Biblie este

scris: „Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!” (Proverbe 1:8). Un fiu bun şi înţelept va dovedi ascultare de părinţi. După învăţătura creştină, ascultarea de părinţi este unul din secretele bunăstării şi ale fericirii.

3) Ocrotirea cuvenită. Faţă de părinţi trebuie să ne arătăm recunoscători. Truda şi suferinţa

părinţilor pentru copii trebuie să îşi găsească răsplătirea. Cu trecerea anilor, părinţii noştri vor îmbătrâni şi se vor şubrezi. Atunci (dar şi acum) vor avea nevoie de recunoştinţa şi ocrotirea noastră. Abandonarea părinţilor în vârstă este un mare păcat. Copiii sunt datori să răsplătească ostenelile părinţilor. Aş adăuga spunând că chiar dacă un părinte a eşuat în misiunea de părinte, copilul nu este justificat să eşueze în misiunea de copil. Prin urmare, se cere să cinstim şi pe acei părinţi care nu au fost părinţi prea buni.

În încheiere, doresc să subliniez că relaţia cu părinţii determină viitorul copiilor. Felul în care ne comportăm cu părinţii va atrage peste noi binecuvântare sau blestem. Dumnezeu va face bine celor care îşi cinstesc părinţii. Pur şi simplu, acesta este adevărul. Experienţele fericite şi nefericite ale multor oameni confirmă că aşa stau lucrurile. Ca să fii fericit … cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!

DISTRIBUIE ARTICOLUL