Eugenia Șerban a cerut un ordin de protecție împotriva fiului ei. Actrița a trecut printr-un divorț dureros și a învins cancerul, iar acum se află în conflict cu propriul copil

ugenia Șerban a cerut ordin de protecție împotriva fiului ei. Artista nu a mai rezistat și a fost nevoită să apeleze la ajutorul autorităților, după ce băiatul ei, Lorans, în vârstă de 30 de ani, a agresat-o și i-a vândut mai multe obiecte de valoare din casă. Actrița a trecut printr-un divorț dureros și a învins cancerul, iar acum se află în conflict cu propriul copil.

Eugenia Șerban a cerut un ordin de protecție împotriva fiului ei
Eugenia Șerban este una dintre cele mai apreciate actrițe din România. La vârsta de 54 de ani, artista are o carieră impresionantă. Dincolo de lumina reflectoarelor, vedeta ascunde o poveste de viață dureroasă.

Aceasta a trecut prin mai multe relații de dragoste eșuate și a divorțat de tatăl copilului ei. Și-a asumat rolul de mamă singură, iar în urmă cu câțiva ani a fost diagnosticată cu o boală necruțătoare. Eugenia Șerban a învins cancerul, după tratamente severe.

În prezent, actrița se confruntă cu o altă problemă. Aceasta nu se mai înțelege cu fiul ei și a fost nevoită să ceară un ordin de protecție. Eugenia Șerban ar fi fost agresată chiar de propriul copil, Lorans, apoi acesta i-a luat lucruri de valoare din casă și le-a vândut. Acum tânărul nu are voie să se apropie de mama sa și nici să o sune.

Vestea a venit ca un șoc, cu atât mai mult cu cât actrița susținea mereu că are o relație foarte bună cu fiul ei, pe care l-a crescut singură de la vârsta de 3 ani, după ce a divorțat de soț.

,,Noi am avut o relație extraordinară dintotdeauna pentru că am crescut împreună. L-am făcut foarte tânără, n-aveam nici 24 de ani împliniți când l-am născut. Apoi am divorțat când el era destul de micuț, n-avea nici trei ani, și atunci am crescut împreună.”, declara actrița în urmă cu câțiva ani.

De ce a divorțat artista de tatăl copilului ei
Eugenia Șerban a divorțat de tatăl fiului ei și și-a asumat rolul de mamă singură. Actrița a încercat mereu să păstreze discrețeia în privința vieții private, însă recent a dezvăluit care au fost motivele care au dus la destrămarea mariajului ei.

„În momentul în care îți dai seama că nu poți să ai un drum comun, indiferent de cât iubești, e mai bine ca fiecare să își vadă de viața lui și de drumul lui. Îmi era mai bine așa. Normal că am suferit. Eu am luat decizia să divorțez.

Atunci când lucrurile nu mai funcționează, este clar că, la un moment dat, relația se va transforma într-una toxică, într-una cu probleme, din toate punctele de vedere. E greu să scoți pe cineva din suflet. Eu nu sunt genul care să uite atât de ușor atunci când pune suflet. Ar fi păcat să nu ne păstrăm amintirile.”, a mărturisit artista.

Eugenia Șerban se află în conflict cu fiul ei, după ce acesta a agresat-o și i-a vândut lucruri de valoare din casă. Actrița a cerut un ordin de protecție, însă nu a dorit să vorbească prea mult despre relația tensionată cu propriul copil.

DISTRIBUIE PE:

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.