El este absolventul cu 10 pe linie care a făcut zilnic naveta, peste 40 de kilometri. Povestea impresionantă a unui elev de la țară

El este absolventul cu 10 pe linie care a făcut zilnic naveta, peste 40 de kilometri de la școala și acasă. Are o poveste impresionantă.

Absolventul cu zece pe linie care a făcut naveta zilnic pentru a ajunge la școală, câte 40 de kilometri. Ce poveste impresionantă are Gabriel Rusu.

Cine este tânărul care a făcut naveta peste 40 de km zilnic
Absolventul de 19 ani a făcut naveta de 40 de kilometri pe tot parcursul studiilor. Acesta ajungea să facă zilnic peste 40 de kilometri cu autobuzul, dus-întors.h

Gabriel Rusu pleca zilnic în jurul orei 7 dimineața și ajungea acasă la 15. Absolventul cu zece pe linie spunea că era rău să meargă cu autobuzul din cauza aglomerației, conform Monitorului de Suceava.

Erau niște microbuze mici și aglomerate, iar în loc de cele 20 de persoane care trebuiau să fie acolo, erau 40. Absolventul a reușit să ia zece pe linie chiar și cu naveta obositoare.

„Erau cam 40 de minute dus, 40 de minute întors. Plecam la 7.20 dimineața și ajungeam aproape de 15.00. Mai rău a fost în clasele a IX-a și a X-a, când am prins niște autobuze mici, microbuze aglomerate și mie îmi era rău de mașină.

Microbuze de 20 de locuri în care eram 40 de persoane. Exceptând partea asta, e obositor, dar și frumos, mai ai ocazia să socializezi și devine rutină la un moment dat”, a spus absolventul.

Absolventul cu zece pe linie vrea să dea la Medicină
Gabriel Rusu a terminat liceul ca șef de promoție, cu media totală zece. Acesta a studiat la Liceului Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei.

Absolventul cu zece pe linie a mai povestit că nu se consideră un tocilar pentru că a luat cele mai mari note mereu. Gabriel spune că merue învață folosind asocieri și face conexiuni între informații.

Tânărul de 19 ani spune că nu a făcut niciodată meditații. El este convins că se va descurca mai mult decât bine la examenul de Bacalaureat. Mai departe, Gabriel vrea să urmeze medicina.

„Nu sunt tocilar, eu nu pot reține învățând pe de rost, ci doar logic, pe baza unor asocieri, a unor imagini și a unor rezumate.

La clasă eram atent, receptiv, iar acasă lăsam undeva la 20 – 30% pentru aprofundare. Nu am avut niciodată nevoie de meditații, nici acum pentru bacalaureat, având în vedere că cerințele examenului sunt din materia de liceu, nu văd de ce aș avea nevoie”, a mai spus absolventul cu zece pe linie.

Navigare în articole

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Related Posts

Beneficiile Remarcabile ale Frunzelor de Hrean: Ghidul Tău pentru Sănătate și Creativitate Culinară

Hreanul este cunoscut mai ales pentru rădăcina sa picantă, folosită tradițional în preparate condimentate și sosuri. Însă puțini știu că frunzele de hrean ascund un adevărat tezaur…

Cum să folosești Talpa Gâștei: Beneficii, Proprietăți, Utilizare și Contraindicații

Talpa Gâștei (Leonurus cardiaca) este una dintre cele mai apreciate plante medicinale din fitoterapia tradițională europeană, recunoscută în special pentru efectele sale calmante asupra inimii și sistemului…

Seva de Smochin – Elixirul Ascuns al Naturii: Beneficii Uimitoare și Moduri de Utilizare

Seva de smochin, acel lichid lăptos extras din tulpina și frunzele smochinului (Ficus spp.), este un remediu natural folosit de secole în medicina tradițională. Deși fructul smochinului…

Ceaiul de Piper Negru pentru Slăbit: Aliatul Picant din Călătoria Ta de Remodelare

Când vine vorba de remedii naturale pentru controlul greutății, ceaiul de piper negru este adesea trecut cu vederea în favoarea unor ingrediente mai populare. Însă acest condiment puternic și…

Armurariul și Ficatul Tău: Cel Mai Puternic Aliat Natural pentru Sănătatea Ficatului

Armurariul (Silybum marianum) nu este doar o plantă cu frunze țepoase și flori mov — este considerat unul dintre cele mai respectate remedii naturale pentru sănătatea ficatului,…

30 de Beneficii Uimitoare ale Păpădiei: Comoara Ascunsă a Naturii

Păpădia, adesea considerată o buruiană nedorită, este de fapt una dintre cele mai puternice plante vindecătoare ale naturii. De secole, diverse culturi din întreaga lume au valorificat…