Durere fără margini la Hâncești: Băiețelul de 6 ani, căutat cu disperare de două zile, a fost găsit mort

Deznodământ cumplit la Hâncești în cazul băiețelului de 6 ani, dispărut de acasă pe data de 26 mai. Copilul a fost găsit mort în toaleta din curtea casei.

„Ca urmare a multiplelor acțiuni întreprinse și a analizei rezultatelor obținute în timpul căutărilor copilului de

6 ani dispărut s-a decis examinarea domiciliului acestuia. În urma examinării curții casei, cu implicarea laboratorului criminalistic, în veceul din curtea gospodăriei a fost depistat cadavrul copilului.

La moment oamenii legii întreprind toate măsurile de investigație pentru stabilirea cauzei decesului și a circumstanțelor”, a precizat Poliția.

Băiatul a dispărut pe 26 mai, în jurul orei 12:00, iar cea care a alertat poliția a fost mama lui.

Forțele de ordine anunțaseră astăzi mai devreme că au inițiat o cauză penală pentru răpire.

„Pe data de 26 mai, Poliția a fost sesizată prin intermediul 112 despre dispariția micuțului. Apelul la 112 a fost făcut de către mama băiatului. În ziua dispariției copilul se afla acasă cu încă doi frați, iar părinții erau la serviciu.

Toți angajații IP Hâncești au fost grupați și au pornit la căutări. S-au verificat subsolurile, gurile de canalizare, pădurile, fântânile”, 

declara azi dimineață Aliona Dragomirețcaia, șefa Secției Siguranță minori a INSP al IGP.

Iar ofițerul de presă al IP Hâncești, Cristina Vicol, precizase că pe acest caz a fost intentată o cauză penală pentru răpirea unui minor.

„La 27 mai, căutările au continuat în zona municipiului Hâncești cât și în localitățile din apropiere,

fiind supuse verificării bazinele acvatice, fântâni, casele abandonate, păduri, pășuni, fiind verificate suplimentar cu drona și cu dispozitivul de identificare pe timp de noapte. Pe cazul dat a intentată

cauza penală în baza art. 164 alin.2 lit. (C) si (e) – răpirea unui minor”, precizase ofițerul de presă.

Dispariția copilului a cutremurat întreaga societate, iar pentru informații despre locul aflării micuțului se anunțaseră recompense generoase. scrie jurnal

DISTRIBUIE PE: