Draga Olteanu Matei, împlinește, astăzi, vârsta de 86 de ani. Iși petrece aniversarea în durere și singurătate

Marea actriță, Draga Olteanu Matei, împlinește astăzi vârsta de 86 de ani.

Artista s-a retras de câțiva ani la Piatra Neamț, după ce, în anul 2014, și-a pierdut soțul, iar cea mai bună prietenă i-a luat casa.

Este o aniversare tristă pentru Draga Olteanu Matei, așa cum susține România TV. Îndrăgita actriță s-a mutat în Piatra Neamț după ce a rămas fără casă și fără avere. În plus, aceasta a slăbit foarte mult în ultima perioadă și a avut și câteva probleme de sănătate.

Roluri și distincții

Draga Olteanu Matei este una dintre cele mai cunoscute actrițe de comedie și a avut numeroase roluri pe scena Teatrului Național București.

Reprezentantă a generației de aur a teatrului românesc, Draga Olteanu Matei are un palmares foarte bogat. A jucat în peste 90 de filme, peste 50 de piese de teatru și a avut 100 de roluri în televiziune.

A jucat în „Coana Chirița” după Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii, în „Gaițele” de Kiritescu și în „Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, dar a făcut și un cuplu memorabil cu regretatul Amza Pellea jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV și în filmul artistic „Nea Marin miliardar”.

În plus, pe 30 mai 2002, actrița Draga Olteanu Matei a fost decorată la cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, iar în anul 2014, într-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia, a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I al României, decorație înmânată de Principesa Moștenitoare Margareta a României.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.