Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi că Guvernul pe care îl va conduce îşi va continua mandatul, deoarece majoritatea parlamentară care îl susţine „este în continuare solidă”.
„Guvernul a fost investit de Parlament în baza votului dat de români în decembrie 2016, iar majoritatea parlamentară care susţine acest Guvern este în continuare solidă, fapt dovedit de inclusiv de votul de alegere a preşedintelui Camerei Deputaţilor.
Ne vom continua mandatul, potrivit prevederilor constituţionale. Avem un program de guvernare şi o preşedinţie rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Prin urmare, este datoria noastră să continuăm pe acest drum. Este însă esenţială o legătură mult mai strânsă cu oamenii şi să fim mult mai aproape de aşteoptările lor.
Sunt premierul tuturor românilor, indiferent de convingerile politice şi, aşa cum am menţionat, îmi voi duce mandatul mai departe”, a declarat Viorica Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern
n
DISTRIBUIE PE: