Dana Roba, față în față cu Daniel Balaciu. Întâlnire de gradul zero pentru make-up artistă: ”O să mă lupt”

Dana Roba, față în față cu Daniel Balaciu din nou. Au trecut câteva luni bune de când cei doi s-au revăzut și se pare că acum, întâlnirea va fi una cu mult mai importantă, subliniază make-up artista.

Dana Roba, față în față cu Daniel Balaciu
Dana Roba și Daniel Balaciu au format un cuplu ani buni și au împreună două fetițe. Nimeni nu avea să prevestească însă tragedia care va avea loc. Make-up artista a fost desfigurată de cel care odată i-a fost partener de viață.

S-a întâmplat în vara anului acesta, iar după luni bune, aceasta a reușit să se recupereze aproape în totalitate. Acum, cea mai mare dorință pe care Dana Roba o are este ca Daniel Balaciu să își ispășească pedeapsa.

Dana Roba și Daniel Balaciu vor sta față în față mâine dimineață. Make-up artista speră însă să nu fie prea multe înfățișări în acest proces și ca lucrurile să se termine cât se poate de repede.

„Mâine dimineață la ora 09.00 am proces cu Daniel. Aici se judecă pedeamna lui pentru ce mi-a făcut. Nu cred că o să fie multe înfățișări în acest proces: probabil un termen mâine, unul cu martori și încă unul când judecătorul o să dea sentința finală în acest caz.

Make-up artista a angajat un alt avocat
Dincolo de întâlnirea cu Daniel Balaciu, Dana Roba a anunțat și alte schimbări. Make-up artista a decis să renunțe la avocatul său pe care îl angajase în urmă cu câteva luni și speră la mai bine.

„Mi-am schimbat și avocatul, este unul dintre cei mai buni pe penal, din Timișoara, și o să fie bine. După care o să urmeze divorțul unde o să îmi iau alți doi avocați, care o să fie pe civil pentru a divorța”, ne-a mai spus Dana Roba.

DISTRIBUIE PE: