Rețetă rapidă și delicioasă – Cheesecake Oreo – Prăjitură Oreo fără coacere, gata în 30 minute
Ingrediente necesare pentru blat:
250 g biscuiți Oreo
80 g unt
Ingrediente necesare pentru cremă:
350 g mascarpone sau cremă de brânză Philadelphia
60 g zahăr pudră
1 lingură esență de vanilie
10 g gelatină
50 ml apă
200 ml frișcă lichidă
200 g ciocolată albă
100 g biscuiți Oreo
20 ml zeamă de lămâie
Ingrediente necesare pentru decor:
Biscuiți Oreo
Ciocolată albă
Mod de preparare:
Tapetăm o tavă rotundă de 23 cm cu hârtie de copt. Pentru blat, măcinăm biscuiții după care îi amestecăm cu untul topit.
Transferăm amestecul în tava pregătită, formând un blat uniform. Dăm tava la frigider.
Pentru cremă, mixăm crema de brânză împreună cu zahărul vanilat și cu vanilia, după care încorporăm și zeama de lămâie.
Dizolvăm gelatina conform instrucțiunilor de pe ambalaj. O încălzim fără să o fierbem și după ce se răcește o încorporăm în amestecul de cremă de brânză.
Topim ciocolata pe baie de aburi, lăsăm să se răcorească un pic după care o încorporăm în compoziția de mai sus. La final, batem frișca lichidă spumă tare și o încorporăm în cremă.
Zdrobim cei 100 g de biscuiți. Peste biscuiții din tavă întindem un sfert din cremă, presărăm biscuiții zdrobiți și întindem și crema rămasă.
Uniformizăm și dăm tortul la frigider peste noapte.
A doua zi, decorăm cu biscuiți întregi Oreo și cu ciocolată albă răzuită.
Savurați cu poftă! Poftă bună!
DISTRIBUIE PE: