Bugetul MADR 2021. Tăieri imense pentru fermieri. Care este ministerul care primește cei mai mulți bani

Pe data de 11 februarie 2021, pe site-ul Ministerului Finanțelor, a fost publicat Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021. Cifrele arată că, în anul 2021, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 174.102,0 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 318.456,6 milioane lei credite de angajament şi în sumă de 261.451,7 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 87.349,7 milioane lei.

Bugetul MADR 2021
În cadrul Proiectului Legii de buget, s-a publicat și suma pe care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale o va primi pentru anul 2021. Conform datelor, MADR va primi o majorare cu 10% față de anul trecut. Totuși, în această sumă sunt cuprinse și cheltuielile foarte mari pe care Adrian Oros va trebui să le plătească pentru co-finanțarea fondurilor europene.

Așadar, bugetul MADR pe 2021 este de 26.005.827.000 de lei – credite bugetare, o sumă cu 10,38% mai mare decât cea propusă pentru anul trecut, când bugetul a fost de 23.559.208.000 lei.

Anul acesta nu vine cu vești bune pentru fermierii care așteptau subvențiile de la stat. Sumele alocate din bugetul de stat vor fi mult mai mici în anul 2021, respectiv suma de 1.178.953.000 lei, aproximativ 120 de milioane de euro, față de suma de 2.299.605.000 de lei în jur de 480 de milioane de euro, alocați pentru 2020.

De asemenea, bugetul MADR nu include banii pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă. În timp ce, în 2020, suma propusă pentru despăgubirile de secetă a fost de 930 de milioane de lei, anul acesta suma este de 1.000.000 de lei. Diferența este de 99,89%, ceea ce înseamnă că bugetul pentru despăgubirile de secetă este aproape inexistent, iar banii vor fi probabil oferiți fermierilor care mai au de încasat pentru culturile de toamnă.

Banii pentru cofinanțarea proiectelor pe fonduri europene vor veni tot de la MADR

Sumele pentru cofinanțarea proiectelor pe fonduri europene sunt de mare inters în bugetul MADR, conform articolului 30: ”În anul 2021, sumele aferente schemelor de sprijin direct și măsurilor finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) prevăzute la alin. (2) al art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 56/2016, se cuprind în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare”, titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020″, articolul 58.13 „Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)”.

Astfel, sumele alocate ”proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020” sunt de 21.951.750.000 lei în 2021, mai mult cu 23,76% față de 2020, atunci când suma alocată a fost de 17,737 miliarde de lei.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Related Posts

Ce pot face smochinele uscate pentru sănătatea noastră. Probabil nu știai asta

Remediul pe bază de ulei de măsline și smochine uscate este bine cunoscut de cei care locuiesc în apropierea mării și este utilizat pentru tratarea diverselor afecțiuni,…

Un caz aparent banal a readus în discuție un vechi remediu popular, transmis din generație în generație

Totul a început cu o fetiță răcită – avea febră, nas înfundat și starea generală alterată. Părinții au administrat sirop de Panadol, dar au apelat și la…

Smochinele sunt delicioase, dar putini stiu cat de importante sunt frunzele lor pentru sanatate

Smochinele sunt cunoscute pentru gustul lor dulce și beneficiile aduse sănătății, însă frunzele acestora rămân adesea neglijate. De-a lungul secolelor, frunzele de smochin au fost folosite în…

Urechelnița, planta miraculoasă care tratează zosterul și bolile de piele! Cum se folosește corect sucul proaspăt?

Aceasta crește în mod natural în zone montane, dar poate fi întâlnită și în grădini, pe zidurile din piatră sau pe acoperișurile de cărămidă ale caselor. Denumită…

Planta care produce mir,o bijuterie de floare.Sfaturi de îngrijire,înmulțire și câteva curiozități.Lacrima Maicii Domnului

Lacrima Maicii Domnului, planta care produce mir, o bijuterie de floare. Cateva sfaturi de îngrijire, inmultire si câteva curiozitati. Denumirea de Lacrima Maicii Domnului nu este întâmplătoare….

Fructul plin de antioxidanti, care are de 20 de ori mai multa vitamina C decat lamaia, se gaseste si in Romania

Agrisul Indian, recunoscut ca una dintre cele mai valoroase plante în medicina tradițională, este folosit de peste 500 de ani de către indienii care apreciază proprietățile sale…