Breaking news! Actrița Florina Cercel a murit, la vârsta de 76 de ani

Actrița Florina Cercel a murit, la vârsta de 76 de ani. Artista s-ar fi stins din viață în dimineața zilei de marți, 30 iulie din cauza unui cancer la plămâni.

„Echipa Teatrului Naţional din Bucureşti anunţă cu adâncă durere că astăzi se desparte de marea actriţă Florina Cercel.

După mai bine de 45 de ani de carieră pe scena Naţionalului, ‘Ţuca’ ne părăseşte azi, lăsându-ne tot mai trişti, lipsiţi de prezenţa sa impunătoare, de forţa şi de talentul său incontestabil, de farmecul atâtor roluri memorabile, de dăruirea sa remarcabilă în fiecare apariţie scenică.

Dumnezeu să o aibă în paza Sa! Rămas bun, Florina Cercel!”, precizează reprezentanţii TNB pe Facebook.

Actriţa Florina Cercel s-a născut la 28 ianuarie 1943, la Piatra Neamţ.

Florina Cercel a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea, Victor Moldovan (1964).

În cei peste 50 de ani de carieră, a avut peste 100 de roluri în teatru, film şi radio.

Florina Cercel debutat ca actriţă pe scena Teatrului Dramatic de Stat din Galaţi, în 1964. În perioada 1965-1973, a jucat la Naţionalul din Timişoara, în piese precum ”Micul infern” de M. Ştefănescu, ”Regele moare” de Eugen Ionescu, ”Mincinosul” de C. Goldoni, ”Aceşti îngeri trişti” de D.R. Popescu.

Din 1972, Florina Cercel a făcut parte din echipa Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti. ”Bacantele” după Euripide, ”Revizorul” de N.V. Gogol, ”Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, ”Căsătoria” de Gogol, ”Azilul de noapte” de M.Gorki sunt doar câteva dintre piesele în care a fost distribuită pe scena Naţionalului bucureştean.

De asemenea, a fost „Regina” în piesa ”Regele moare” de Eugen Ionescu, în regia lui Victor-Ioan Frunză, prezentată la ”Theatrum Mundi” din Capitală (2002), a jucat şi în ”Camerista” şi ”Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”.

DISTRIBUIE PE: