Au decis. Cresc pensiile din 2023, iată cu ce sumă pentru fiecare pensionar

Marius Budăi, ministrul Muncii, a făcut declarații importante despre salariile din România. Acesta susține că mărirea salarială va avea beneficii atât pentru angajator, cât și pentru angajat.

Ministrul Muncii a anunțat la RFi faptul că se vor începe discuțiile cu Nicolae Ciucă și cu Marius Budăi despre salariul minim adecvat.

Cel mai mic salariu ar urma să ajungă la 3.000 de lei

Marius Budăi susține că propunerea este ca cel mai mic salariu să ajungă la 3.000 de lei: „Propunerea PSD privind majorarea salariului minim la 3.000 de lei brut este exact în spiritul Directivei europene”.

Mai mult decât atât, acesta a declarat faptul că Partidul Social Democrat „va susține în Coaliția de Guvernare ca Guvernul să adopte, chiar din acest an, prevederile Direcitvei”, dar și că își dorește ca schimbările să fie aplicate începând cu data de 1 ianuarie 2023.

„Din punctul meu de vedere, doar pozitive, pentru toate părțile, pentru că haideți să fim conștienți asupra contextului social și economic din această perioadă. Eu cred că o relație de respect și onestitate între angajați și angajatori este ghidată și de nivelul câștigului și mai ales de ceea ce în România din păcate încă avem și anume sărăcie în muncă”, a mai spus Marius Budăi, conform rfi.ro.

Românii ar putea primi tichete sociale și în anul care urmează

Nicolae Ciucă, premierul României, a anunțat că se ia în calcul continuarea acordării cardurilor sociale și în anul 2023. De asemenea, se vorbește și despre o mărire a pensiilor, pe lângă cea a salariilor, dar datele vor fi făcute publice după proiecția de buget pe anul 2023.

Acordarea tichetelor sociale și în anul 2023 ține de fondurile economice de care va dispune Guvernul.

„Am susţinut de la început că trebuie să ne îngrijim astfel încât să ne aliniem la această decizie. Există posibilitatea ca începând cu anul 2023, aşa cum am discutat în coaliţie şi cum am afirmat de fiecare dată, să susţinem creşterea salariului minim şi, desigur, a pensiilor, doar că aceste date, aşa cum este şi normal şi responsabil, vor fi făcute publice după ce vom avea proiecţia de buget pe anul 2023”, a spus Nicolae Ciucă.

Mai mult decât atât, acesta a mai spus că persoanele vulnerabile din punct de vedere economic trebuie ajutate, iar sumele care au urma să fie acordate vor fi ajustate în funcție de rata inflației.

„Pe de o parte trebuie să acoperim rata de creştere a inflaţiei, de cealaltă parte, de asemenea în funcţie de evoluţia concretă şi de evoluţia inflaţiei şi a economiei, aşa cum am făcut anul acesta şi am luat deja două măsuri de a asigura cetăţenilor vulnerabili cu salarii mici, cu pensii mici, acest sprijin financiar, primul în prima jumătate e a anului, cel de-al doilea în a doua jumătate, să gândim şi să luăm măsuri similare şi anul viitor”, a mai spus Nicolae Ciucă, potrivit adevarul.ro.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Related Posts

Ce pot face smochinele uscate pentru sănătatea noastră. Probabil nu știai asta

Remediul pe bază de ulei de măsline și smochine uscate este bine cunoscut de cei care locuiesc în apropierea mării și este utilizat pentru tratarea diverselor afecțiuni,…

Un caz aparent banal a readus în discuție un vechi remediu popular, transmis din generație în generație

Totul a început cu o fetiță răcită – avea febră, nas înfundat și starea generală alterată. Părinții au administrat sirop de Panadol, dar au apelat și la…

Smochinele sunt delicioase, dar putini stiu cat de importante sunt frunzele lor pentru sanatate

Smochinele sunt cunoscute pentru gustul lor dulce și beneficiile aduse sănătății, însă frunzele acestora rămân adesea neglijate. De-a lungul secolelor, frunzele de smochin au fost folosite în…

Urechelnița, planta miraculoasă care tratează zosterul și bolile de piele! Cum se folosește corect sucul proaspăt?

Aceasta crește în mod natural în zone montane, dar poate fi întâlnită și în grădini, pe zidurile din piatră sau pe acoperișurile de cărămidă ale caselor. Denumită…

Planta care produce mir,o bijuterie de floare.Sfaturi de îngrijire,înmulțire și câteva curiozități.Lacrima Maicii Domnului

Lacrima Maicii Domnului, planta care produce mir, o bijuterie de floare. Cateva sfaturi de îngrijire, inmultire si câteva curiozitati. Denumirea de Lacrima Maicii Domnului nu este întâmplătoare….

Fructul plin de antioxidanti, care are de 20 de ori mai multa vitamina C decat lamaia, se gaseste si in Romania

Agrisul Indian, recunoscut ca una dintre cele mai valoroase plante în medicina tradițională, este folosit de peste 500 de ani de către indienii care apreciază proprietățile sale…