Atenție! Dr. Valeriu Gheorghiţă, despre românii care refuză vaccinul anti-COVID: „Vor decide doar prin prezentarea clară a beneficiilor şi a riscurilor”

Dr. Valeriu Gheorghiţă, şeful Campaniei de vaccinare anti-COVID, a anunțat că „etapa 1 de vaccinare se va termina la sfârşitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie”.

„Fiecare etapă din campania de vaccinare are obiectivele sale. Prima etapă are menirea de a proteja sănătatea personalului medical şi social, pentru a avea o forţă de lucru care să asigure asistenţa medicală în momentul de faţă.

În etapa a doua, care vizează populaţia vulnerabilă, dacă vom avea un nivel de acoperire vaccinală foarte mare, nu vom mai înregistra cazuri forme severe, nu vom mai avea presiune pe sistemul medical şi nu vom mai înregistra decese, sau impactul acestora va fi mult diminuat.

În ceea ce priveşte nivelul de acoperire vaccinală şi intenţia de vaccinare a populaţiei generale, cred că doar prin prezentarea clară, transparentă şi onestă a beneficiilor şi riscurilor oamenii vor putea decide în cunoştinţă de cauză ce doresc să facă (…)

Ce reacții adverse poate provoca vaccinul anti-COVID

Dr. Valeriu Gheorghiţă: Efectele adverse generale constau în febră, dureri de cap, dureri musculare şi articulare
Reacţiile adverse cele mai frecvente sunt de intensitate uşoară-medie: durere, disconfort, roşeaţă, tumefacţie la locul injecţiei.

Se pot înregistra reacţii adverse generale: febră, dureri de cap, dureri musculare şi articulare. Au fost înregistrate câteva cazuri de reacţii adverse majore la persoane cu istoric alergic de şoc anafilactic (…)

Estimăm că etapa 1 de vaccinare se va termina la sfârşitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie. Eventualele doze de vaccin refuzate de personalul medical vor redistribuite în etapa a doua de vaccinare, destinată persoanelor vulnerabile (…)

Vaccinarea oficialilor, a preşedintelui României, va avea loc la momentul potrivit, în etapa corespunzătoare care prevede vaccinarea demnitarilor”, a spus Valeriu Gheorghiţă, după recepţionarea primelor 10 mii de doze de vaccin Pfizer – BioNTech la Institutul Cantacuzino din Capitală.

Cîțu: Apariţia vaccinului, livrarea şi distribuirea într-un timp record vor ajuta la limitarea şi la eradicarea pandemiei într-o perioadă cât mai scurtă

„Astăzi (sâmbătă – n.r.) am primit primele doze din vaccin. Campania de vaccinare începe în acelaşi timp în România ca în Europa.

S-a muncit foarte mult şi am reuşit să avem totul pus la punct ca să începem în aceeaşi zi când începe în toată Europa campania de vaccinare.

Este un moment important, îl aşteptăm de un an de zile, din momentul în care am aflat de această pandemie, iar apariţia vaccinului,

livrarea şi distribuirea într-un timp record vor ajuta la limitarea şi la eradicarea pandemiei într-o perioadă cât mai scurtă”, a afirmat Cîţu, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. scrie gandul.ro

DISTRIBUIE PE: