Asistent SMURD pe elicopter, chemat să își salveze propriul copil. Martorii scenei, în lacrimi

Asistent SMURD pe elicopter, chemat să își salveze propriul copil. Aceasta este povestea dramatică a zilei.

Cazul cu adevărat uluitor s-a petrecut în județul Timiș, acolo unde bărbatul a participat la salvarea copilului său, în vârstă de 4 ani, rănit într-un accident de mașină.

Asistent SMURD pe elicopter, chemat să își salveze propriul copil

Toți cei prezenți la fața locului au început să plângă atunci când au înțeles ce se întâmplă. La primă oră a zilei, serviciile

de urgență au fost anunțate că pe raza localității Fardea, la câțiva kilometri de Lugoj, un băiețel de 4 ani a fost lovit de o mașină.

Nu a mai durat mult și echipaje de poliție și ambulanțe au ajuns la fața locului. Personalul medical a acordat primul ajutor, dar medicii au spus că e nevoie ca băiețelul să fie transportat de urgență la spital.

Martorii scenei, în lacrimi

Având în vedere vârsta pacientului, dar și posibilele probleme ivite în urma impactului cu mașina, medicii au decis să ridice de la sol de la Timișoara elicopterul SMURD.

La puține momente după aterizarea aparatului de zbor, localnicii spun că au asistat la o scenă care i-a lăsat pe toți în lacrimi.

Culmea, unul dintre salvatorii care au venit cu elicopterul, era chiar tatăl micuțului, angajat la SMURD. Băiatul a fost preluat de elicopter și dus de urgență la Timișoara.

Din fericire, primele examene medicale indică faptul că micuțul se află în afara oricărui pericol.

De remarcat că băiatul se afla în vacanță la bunici în momentul accidentului. Acesta a fost lovit de o mașină după ce ar fi ieșit cu bicicleta pe drum fără să se asigure.

Autoturismul circula regulamentar, au anunțat polițiștii. Șoferul a oprit de urgență și a sunat la 112 anunțând incidentul în care a fost implicat. scrie fanatik.ro

DISTRIBUIE PE: