Apropiatii fetelor traficate de interlopii din Caracal in dosarul de prostitutie si proxenetism din 2012 rup tacerea! Ei spun ca politistii stiau de mult timp de ”caracatita” care stapanea orasul!
Oamenii povestesc cum au fost racolate fetele si cum au ajuns apoi sa-si ademeneasca in retea propriile colege de liceu. Tot ei spun ca reteaua destructurata atunci s-a refacut si ca ar lucra bine-mersi in Italia si Germania.
Romania TV a realizat un reportaj filmat cu o camera ascunsa.
Bunicul unei fete traficate din Deveselu stie ca din retea faceau parte si politisti. „Ea a plecat la 15 ani de-acasa. O „luase” cineva! Cica era unul, „Cocos”! Din cauza lor a plecat de-acasa, sa nu se mai ia de ea!
Nu vedeti ca sunt implicati nu numai tigani, sunt implicati si de-astia mai mari?! Politai! Nu puteau astia sa faca fara aia!”, sustine bunicul uneia dintre victimele retelei.
Vecina unei alte fete traficate, din centrul Caracalului, spune ca Politia nu le-a ajutat deloc pe victimele retelei.
„Politia nu le-a ajutat prea mult, sa stiti! Din contra! „Hai, c-ai stat! Hai ca…”. Erau foarte multi! Lant era! Era ca un lant trofic! De-aici mergeai colo, colo, colo, erau stabilite locatii, erau stabilite persoane, masina, totul la dispozitie si faceau bani!
Trebuie sa se stranga lantul asta cumva! Aici, „loco”, se ascund unii pe altii! Nimeni nu sufla! Multora dintre ei, chiar daca stiu, le e teama sa vorbeasca!
(Reporter: Deci Politia stia de „caracatita „asta!) Da, bineinteles! Categoric ca da! Era bagata pana-n gat in ea!”, sustine femeia.
Femeia o cunoaste de mult pe fata si stie cum a fost ademenita sa intre in reteaua de prostituate.
„Avea o cunostinta si prin cunostinta respectiva…”Hai ca faci bani, uite ce rochie am, uite ce bluza, uite…” Tot timpul era cu ceva nou…Desi la cum o stiam eu era o fata mai linistita, dar, ma rog, banii…Bani, tigari…si incet, incet a incercat sa racoleze si colege din clasa.
Facea cum facea, „Hai, nu fi fraiera, mergi…”. Mergeau pe undeva pe la padurea Sarului, aveau un taximetrist care le ducea, le aducea cu masina, era unul, Claudiu…, daca nu ma-nsel este arestat in momentul de fata”, a mai povestit femeia.
„Cocos”, capul retelei, a fost ucis in puscarie dupa ce a fost condamnat la 10 ani de inchisoare. Despre sotia lui, implicata si ea in retea, se stie ca acum actioneaza in strainatate. „S-ar putea Germania, s-ar putea Italia. Cam pe-acolo isi faceau veacul”
Ipoteza pare credibila, cu atat mai mult cu cat mai mult de jumatate din fetele traficate in dosarul din 2012 sunt acum plecate din tara. E si cazul unei tinere din Diosti.
„E plecata in Italia. E plecata cu un derbedeu al meu! Dar acum…el spune ca nu e cu ea!”, a povestit o vecina.
sursa rtv
DISTRIBUIE PE: