Andra este una dintre cele mai iubite artiste de la noi din țară. Celebra soție a lui Cătălin Măruță este foarte activă în mediul online, unde își ține la curent fanii cu tot ce face. Artista a transmis un mesaj extrem de emoționant chiar în prag de sărbători, unde a vorbit despre toate planurile ei.
Andra Măruță, alături de familie de Crăciun
Andra Măruță este foarte apropiată de fanii ei și extrem de activă în mediul online. Celebra artistă este foarte activă în mediul online, unde postează ori de câte ori are ocazia, pentru a-și ține fanii mereu la curent în legătură cu activitatea ei. De fiecare dată când ceva frumos se întâmplă în viața ei, simte nevoia să împărtășească și cu ceilalți.
Ca în fiecare an, cântăreața a publicat un mesaj extrem de emoționant cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Andra a mărturisit că cel mai bun cadou pe care îl poate primi anul acesta este timpul petrecut alături de familie, care este extrem prețios și puțin. Având în vedere că ea locuiește în capitală, este departe de cei dragi și profită la maximum de clipele petrecute în compania lor.
Andra este extrem de fericită că a mers la cei dragi și că, în sfârșit, va putea sta la povești cu aceștia. Gospodină desăvârșită, are de gând să ajute și în bucătărie, să gătească alături de mama sa. Chiar dacă are, la rândul ei, copii, este cea mai fericită când mama ei o alintă.
Artista le-a urat fanilor săi din mediul online numai bine și le-a transmis cele mai calde gânduri, precum și momente de liniște, așa cum are și ea parte zilele acestea.
“Cel mai fain cadou nu se poate cumpăra: timp cu oamenii pe care îi iubești. Azi vă transmit îmbrățișări de la Câmpia Turzii! În program am să stau la povești cu ai mei, dar și să gătesc cu mama, până umplem casa de miros delicios de Crăciun, de cozonac, scorțișoară și portocale. Chiar dacă sunt mamă, azi sunt un copil fericit! Și asta vă doresc și vouă!”, a scris Andra pe rețelele de socializare.
DISTRIBUIE PE: