Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede majorarea anuală a alocaţiei pentru copii cu rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020.
Camera Deputaţilor a adoptat, pe 15 octombrie, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind majorarea anuală a alocaţiei pentru copii cu rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020. Proiectul a fost iniţiat de PNL şi votat de toţi cei 242 de deputaţi prezenţi în plenul Camerei. Vorbim despre o majorare a cuantumului alocației cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei.
La acest moment, conform Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, alocația este de 150 de lei și se acordă copiiilor între 3 și 18 ani, precum și celor care au trecut de 18 ani, până termină liceul sau școala profesională.
De asemenea, există și un cuantum mai ridicat, de 300 de lei, care se acordă pentru copiii de până în doi ani, precum și pentru cei cu handicap, până la 18 ani, în cazul celor din urmă. În privința ratei anuale a inflației, aceasta este calculată și publicată de către Institutul Național de Statistică.
Dacă ar fi să luăm un exemplu ipotetic și să ne imaginăm că măsura ar fi fost aplicabilă în 2018 (când rata medie de inflație a fost de 4,6%), la un cuantum al alocației precum cel de acum, am fi ajuns la următoarele sume:
156.9 lei, pentru copiii între 3 și 18 ani și313.8 lei, pentru copiii de până în trei ani și pentru cei cu handicap, de până în 18 ani.
Așadar, diferențele nu vor fi, ca principiu, mari. Și asta în ipoteza în care rata medie a inflației anuale este pozitivă. Însă pot exista ani în care rata inflației este negativă (de exemplu, în 2016, rata a fost de -1,5%). În astfel de situații, dacă s-ar aplica legea așa cum este propusă modificarea, s-ar putea ajunge și la o diminuare a cuantumului alocației, neexistând nicio precizare în proiect cu privire la situațiile când rata este negativă.
DISTRIBUIE PE: