Ai lucrat cel puţin un an în străinătate? Poţi primi o pensie uriaşă!

Cei care au lucrat cel puțin un an peste graniță cu acte în regulă pot să solicite pensie de la statul respectiv pentru perioada lucrată, dacă îndeplinesc toate condițiile de pensionare din țara respectivă și din țara de origine.

Veniturile din pensia din străinătate li se plătesc de statul în care au lucrat și se pot transfera în România în lei, la cursul BNR din ziua plății. Iată cum poate să procedeze o persoană care vrea să-i fie luați în calculul vechimii și anii lucrați în străinătate, dar și cei din țară.

Unii dintre românii care muncesc în străinătate încep să se gândească la vârsta pensionării, iar alții chiar ajung la respectiva vârstă, scrie gds.ro. Cum ei au lucrat în două sau chiar mai multe state, atunci și pensia lor va fi una comunitară, adică plătită de mai multe state.

Cei care primesc pensie din alte state vor mai mulți bani, pentru că în acele state există un punct de pensie mai mare, pentru că și salariile minime sunt mai mari și alte venituri sunt diferite.

În cazul în care o persoană primește pensie din străinătate în România, atunci transferul din valută în lei se face la cursul BNR din ziua plății.

Daniela Licu a mai precizat că în Dolj există câteva mii de oameni care primesc pensie comunitară, adică o parte din pensie este virată de statul sau statele în care persoana respectivă a mai lucrat, în afara României. Există și doljeni care și-au cerut transferarea pensiei din România în străinătate. În astfel de cazuri, ei primesc acolo cuantumul pensiei din România, transformată în moneda națională a țării respective.

DISTRIBUIE PE: