În fiecare zi neexpunem copiii la pericole majore şi nu avem nicio idee.
Un fruct obişnuit a luat viaţa unui băiat de 2 ani şi acum mama lui vrea să avertizeze întreaga
lume pentru apreveni astfel de accidente nedorite. Citiţi întreaga poveste mai jos şi informaţi-vă despre ce aliment e bine să evitaţi.
O tragedie înfiorătoare acutremurat din temelii oraşul american Detroit. Ayyan Umar, un băieţel aflat la început de drum, a avut parte de un final dramatic, după ce a mers alături de mama sa la un supermarket local.
Într-o clipă deneatenţie, mama copilaşului de numai 2 anişori nu a observat că acesta poftea la ciorchinele de strugure pe care femeia tocmai îl aşezase în căruciorul de cumpărături. Emma Carver a auzit apoi cum băiatul său, Ayyan, aînceput să se sufoce, iar când s-a întors către el acesta deja se învineţise la faţă.
Ayyan apucase să iadouă boabe din strugurii care erau în coşul de cumpărături şi a vrut să le mănânce, dar fructele i-au intrat pe căile respiratorii. Deşi a încercat să facă tot posibilul pentru a-l resuscita pe micuţ, eforturile mamei nuau dat roade.
Un bărbat care se afla în magazinul alimentar a chemat salvarea, ajutorul specializat ajungând în câteva minute, însăcând medicii au reuşit să îi scoată copilului o boabă de strugure, acesta deja zăcea fără suflare. La spital o a doua boabă de strugure a fost înlăturată. Din păcate, a fost prea târziu…
Suferinţa pe care o simt cei doipărinţi este de nedescris. Tatăl lui Ayyan, Mohammad Umar, nu şi-a putut opri lacrimile în timpul interviului:
„Simt că este un vis urât, poatecă cineva mă trezeşte… obişnuia să doarmă pe pieptul meu, acum îl văd pretutindeni”.
Umar şi Emma îi roagă acumpe părinţi să nu neglijeze cursurile de prim ajutor.
În plus, medicii pediatri recomandă copiilor micisă stea departe de struguri. Până la vârsta de 4 ani strugurii trebuie tăiaţi vertical înainte de a fi consumaţi de copii.
DISTRIBUIE PE: