Accident rutier cu 4 morţi în Italia, printre care şi doi români. În tragedie au murit şi doi copii (Video)

Un camion şi alte două mașini au fost implicate într-un tragic accident rutier în Italia, în urma căruia şi-ar fi pierdut viaţa doi români.

În urma tragediei a fost anunţat şi decesul a doi copii, un băiat de 10 luni și o fetiță de 10 ani, însă naţionalitatea acestora încă nu a fost comunicată de autorităţile italiene.

Patru persoane, inclusiv un bebeluş de 10 luni și o fetiță de 10 ani, au murit și șapte au fost rănite într-un accident de circulație pe autostrada A1 dintre Arezzo și Monte San Savino, anunţă şi tgcom24.mediaset.it.

La locul accidentului a sosit un număr impresionant de poliţişti, salvatori şi pompieri.

Din primele informaţii, poliţiştii au concluzionat că cei doi copii se aflau într-un transportor cu șapte locuri, împreună cu alte cinci persoane.

Mașina ar fi intrat dintr-o dată într-un camion parcat pe marginea drumului, ajungând apoi să lovească o altă maşină.

Patru dintre ocupanții microbuzului, inclusiv doi adulți de naționalitate română și cei doi copii au murit instantaneu.

Printre cei șapte răniți, doi minori au fost duși cu elicopterul la spitalul de pediatrie Meyer din Florența. Restul victimelor au fost transferate la spitalele din Arezzo și Siena.

Sursa: Observator

DISTRIBUIE PE: