6 simptome ale CANCERULUI DE COLON pe care nimeni nu le baga in seama

Cancerul de colon rămâne în continuare una dintre maladiile cu şanse reduse de supravieţuire, mai ales din cauza diagnosticării târzii.

Deşi este asociat de regulă cu persoanele vârstnice, cancerul de colon poate apărea şi la tineri, iar principala cauză ar fi, potrivit specialiştilor, epidemia de obezitate care cuprinde planeta.

Mulţi bolnavi ignoră sau ascund simptomele, de jenă sau de teamă, şi astfel se ajunge la medic în stadii mult prea avansate ale bolii, când tratamentul nu mai poate face mare lucru.

„Oamenii se feresc să discute despre această zonă intimă”, spune dr. Jennifer Inra, gastroenterolog la spitalul Brigham din Boston.

Iată care sunt cele 6 simptome ale cancerului de colon care nu trebuie ignorate!

6 simptome ale cancerului de colon

Hemoragia rectală

– „este unul dintre cele mai des întâşnite simptome ale cancerului de colon”, avertizează dr. Alfred Neugut, medic oncolog la Universitatea Columbia. Dacă observi urme de sânge pe hârtia igienică, în vasul WC-ului sau în materiile fecale, programează-te la medic. Sângele poate fi roşu deschis sau maro închis.

Anemia feriprivă (anemia prin carenţă de fier)

– este strâns legată de sângerarea anală, deoarece aceasta cauzează pierderea de fier din organism. Dacă te simţi obosit mai tot timpul şi eşti palid, mergi la medic pentru
analize de sânge. Acestea pot descoperi dacă ai suficiente celule roşii în sânge, precum şi nivelul de fier.

Durere abdominală

– o tumoare poate duce la un blocaj sau la fisurarea mucoasei stomacului, ceea ce rezultă în crampe abdominale, dureri ascuţite sau înfundate. Durerea poate fi şi un semn că materiile fecale nu pot traversa colonel din cauza unui blocaj. Ai putea avea şi greţuri, flatulenţă, abdomen umflat şi vărsături.

Modificări ale materiilor fecale

– Materiile fecale subţiri pot semnala existenţa unei tumori în colon, la fel şi constipaţia cronică.

Nevoia de a defeca şi incapacitatea de a face acest lucru

– Persoanele care au senzaţia că trebuie să meargă la toaletă urgent pentru a defeca, dar care nu reuşesc să elimine materii fecale, sunt susceptibile să aibă o tumoare în rect, care împiedică trecerea acestora.

Scădere nejustificată în greutate

– Chiar dacă mănânci suficient, cancerul de colon, la fel ca orice tip de cancer, modifică felul în care organismul utilizează substanţele nutritive din alimente, iar acestea nu sunt absorbite corespunzător. Astfel, dacă o formă de cancer te „macină” pe interior, este posibil să slăbeşti chiar dacă mănânci mult şi divers.

Dacă ai avut în familie persoane care au suferit de cancer de colon, este important să mergi să-ţi faci analize, mai ales după vârsta de 50 de ani. Screeningul are un rol foarte important în depistarea din timp a acestei maladii şi în prelungirea speranţei de viaţă a bolnavilor de cancer de colon.

Există mai multe metode de examinare a colonului, însă doar medicul ţi-o va recomanda pe cea potrivită. De cele mai multe ori, colonoscopia este analiza de bază în depistarea problemelor colonului, urmată de sigmoidoscopie şi coprocultură.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Related Posts

Ce salariu are un polițist local. Suma imensă pe care o încasează lunar

Te întrebi ce salariu are un polițist local? Ministrul de Interne a creat un adevărat scandal atunci când a declarat că un polițist local câștigă chiar și…

Meteorologii schimba iar prognoza meteo. Unde va ninge si in ce judete vor fi temperaturi de minus 10 grade

Un anticiclon va lovi Romania. Specialistii ANM au transmis ca temperaturile din Romania vor scadea dramatic in urmatoarele zile, in timp ce ninsorile vor fi din nou…

Ce gest a facut Irina Columbeanu. Nici tatal ei nu s-ar fi gandit ca e capabila de asta, la nici 12 ani

La numai 12 ani (pe care-i va implini luna aceasta, pe 17), Irina Columbeanu s-a implicat deja in mai multe acte de caritate. Fiica Monicai Gabor si…

Fata a intrat in apartamentul unor barbati, dupa 10 minute a iesit, iar dupa 3 luni s-a stins din viata. la inmormantare, mama sa a promis ca va face dreptate. ce s-a intamplat acum

Fata a intrat in apartamentul unor barbati, dupa 10 minute a iesit, iar dupa 3 luni s-a stins din viata. la inmormantare, mama sa a promis ca…

Un bărbat din Arad s-a trezit cu 20 de mii de euro în curte, după ce un uliu valoros a zburat din Slovacia în România

Un bărbat din Arad s-a trezit cu un uliu în curte care valorează 20 de mii de euro. Pasărea are o valoare enormă pentru vânătorii pasionați și…

Se Dau Bani În Plus! Toți Acești Români Vor Primi Câte 420 De Lei

Se dau câte 420 de lei de persoană. Anunțul a venit de la Ministerul Muncii, cu toate detaliile aferente legate de beneficiari și de noua plată. Potrivit…